Nouă persoane ucise într-un atac israelian asupra unei şcoli ONU din Gaza

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nouă persoane ucise într-un atac israelian asupra unei şcoli ONU din Gaza

Externe 25 Iulie 2014 / 00:00 543 accesări

Nouă palestinieni, inclusiv un copil de un an și mama acestuia, au fost ucişi ieri după-amiază, într-o şcoală ONU de la Beit Hanoun, în nordul Fâşiei Gaza, în care s-au refugiat palestinieni. Cadavrele au fost duse la morga spitalului de la Jabaliya, în apropiere de Beit Hanoun, potrivit unui fotograf AFP. Chris Gunness, purtătorul de cuvânt al Agenţiei ONU pentru Ajutorarea Refugiaţilor Palestinieni (UNRWA), a confirmat, într-un mesaj postat pe contul de Twitter, că ”există un anumit număr de morţi şi răniţi în această clădire”. Ashraf al-Qudra, purtătorul de cuvânt al serviciilor palestiniene de salvare, a anunţat, la rândul său, un bilanţ de 15 morţi şi peste 200 de răniţi. Răniţii au fost duşi la spitalul Shifa din Gaza. ”Coordonatele exacte ale acestui adăpost de la Beit Hanoun au fost furnizate în mod oficial armatei israeliene”, a subliniat Gunness. Potrivit altui reprezentant ONU, către ora locală 14.50, un obuz a fost tras asupra sau în apropiere de clădire. UNRWA a procedat la evacuarea imobilului în momentul tirului, temându-se că aceasta va deveni o ţintă, potrivit aceleiaşi surse. Altă şcoală ONU în care s-au refugiat palestinieni a fost lovită de tiruri de tanc israeliene, care nu au provocat victime, în tabăra de refugiaţi al-Maghazi din centrul Fâşiei Gaza.

RETRAGERE DISCRETĂ Președintele israelian, Shimon Peres, care a devenit sinonim, în percepția opiniei publice mondiale, cu dialogul cu palestinienii, și-a părăsit funcția, ieri, discret, în plină ofensivă israeliană în Fâșia Gaza. Succesorul său, Reuven Rivlin, ales de deputați la 10 iunie, a depus jurământul ieri, cu ocazia unei ceremonii fără fast la sediul Knessetului, Parlamentul israelian, la ora locală 18.30. Primarii și cadrele municipale din localitățile din sudul Israelului expuse tirurilor de rachete provenind din Gaza au fost invitați la ceremonia de depunere a jurământului, pentru a arăta că cel mai important lucru în prezent, în Israel, este operațiunea Protective Edge, numele campaniei militare israeliene împotriva Hamasului palestinian, au precizat, într-un comunicat comun, noul președinte Rivlin și președintele Legislativului, Yuli Edelstein.

Reuven Rivlin, de 74 de ani, este o personalitate importantă a dreptei israeliene, partizan declarat al Israelului Mare, dar și apărător ardent al statului de drept. Avocat de profesie, cunoscut pentru vorbele sale de duh și firea prietenoasă, și-a început cariera politică în 1988, în cadrul Likud (dreapta naționalistă), și a fost ales ca deputat în Knesset. După care a fost în două rânduri președintele Parlamentului (2003-2006 și 2009-2013). Pe frontul ideologic, el face parte din aripa cea mai de dreapta a Likud și nu și-a ascuns niciodată ostilitatea față de ideea creării unui stat palestinian. Shimon Peres, de 90 de ani, care părăsește scena politică după o carieră îndelungată, a afirmat că își va continua activitățile în favoarea statului Israel.

Taguri articol


12