O galaxie supermasivă observată cu ajutorul telescopului Hubble

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O galaxie supermasivă observată cu ajutorul telescopului Hubble

Ştiință 13 Ianuarie 2016 / 18:11 1469 accesări

În această fotografie, realizată prin intermediul telescopului orbital Hubble pentru agențiile spațiale NASA și ESA, poate fi observată galaxia spiralată NGC 4845, o structură cosmică supermasivă, aflată la aproximativ 65 de milioane de ani lumină distanță în constelația Virgo (Fecioarei). Orientarea acestei structuri galactice dezvăluie faptul că este vorba de o galaxie spiralată. Un disc plat care înconjoară strălucitorul nucleu galactic în centrul căruia se află o gaură neagră supermasivă. Existența unei găuri negre centrale într-o galaxie atât de îndepărtată este confirmată prin observarea efectului gravitațional pe care gaura neagră îl exercită asupra stelelor din nucleul galactic. Aceste stele se mișcă mult mai rapid în jurul centrului galactic decât ar fi făcut-o dacă în acea zonă nu s-ar fi aflat o gaură neagră supermasivă. Pornind de la examinarea traiectoriilor acestor stele din nucleul galactic, astronomii pot estima masa găurii negre centrale. În cazul galaxiei NGC 4845 masa găurii negre centrale a fost estimată la câteva sute de mii de ori masa Soarelui.

Aceeași tehnică a fost folosită pentru a estima masa găurii negre din centrul galaxiei noastre - Sagittarius A* - care are aproximativ 4 milioane de mase solare. În cursul anului 2013 astronomii au observat o explozie violentă în centrul galxiei NGC 4845, explozie provenită de la gaura neagră centrală ce tocmai devora un obiect de multe ori mai masiv decât planeta Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. O stea pitică brună sau o planetă gazoasă foarte mare s-a apropiat puțin prea mult de gaura neagră din centrul acestei galaxii și a fost distrusă de aceasta.



12