O nouă gală „Respect World Series” de K1, la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă gală „Respect World Series” de K1, la Londra

Sport 16 Iunie 2016 / 21:02 1008 accesări
Frații Stoica și Benny Adegbuyi au luat deja contact cu sala londoneză Copper Box Arena

Frații Stoica și Benny Adegbuyi au luat deja contact cu sala londoneză Copper Box Arena

A doua gală de K1 organizată sub egida promoției „Respect World Series” se va desfăşura la 2 iulie, la Londra, iar printre luptătorii români care vor urca în ring se numără Andrei Stoica, Bogdan Stoica, Benjamin Adegbuyi și Sebastian Ciobanu. Unul dintre cele mai așteptate meciuri este cel pe care îl va susține Andrei Stoica, împotriva lui Chris Cooper. „Mă pregătesc în fiecare zi, am revenit la forma potrivită pentru meci. Știu că nu am un adversar uşor, însă acest lucru mă motivează și mai mult. Dezideratul nostru este să-i facem mândri pe români indiferent unde luptăm. Mă bucur că ajungem la Londra. Îi așteptăm să ne fie alături atât pe românii care locuiesc în Regat, cât și pe britanici. Promitem o seară de neuitat pe 2 iulie”, a declarat Andrei Stoica.

„A doua gală pe care o organizez va avea loc într-o arenă de 5 stele și aducem în fața publicului cei mai titrați luptători din România și din Europa. Mă bucur enorm când observ interes crescut din partea publicului pentru această gală. Suntem la început de drum și suntem încrezători că vom deveni una dintre cele mai importante promoții din lume”, a precizat Alin Panaite, președinte „Respect World Series”.

Managerii noului circuit spun că fac preselecţii pentru a aduna cei mai buni luptători din România, iar interesul tinerilor este unul crescut pentru sporturile de contact. „În sala unde se antrenează vedetele K1 din România vin săptămânal tineri care își doresc să fie precum fraţii Stoica sau Benjamin Adegbuyi sau alţi eroi. Avem încredere că acest sport are un viitor sigur”, susţine Alin Panaite.

Evenimentul „The Clash of the Titans” (Confruntarea Titanilor) se va desfăşura în Copper Box Arena, de la ora 20.00, și va fi transmis în direct pe Digi Sport. Vor urca în ring Andrei Stoica, Bogdan Stoica, Benjamin Adegbuyi, Sebastian Ciobanu, Marian Rusu, Claudiu Bădoi, Ciprian Șchiopu, Mirel Iacob, Tolea Ciumac, englezul Daniel Sam, lituanianul Arnold Oborotov, rusul Vladimir Tok, polonezul Tomasz Czerwinski, olandezii Gokhan Gedik și Colin George și mulți alții. Disputa Tomasz Czerwinski - Marian Rusu va opune doi luptători obișnuiți cu ringul octogonal al galelor de MMA, Adegbuyi îl va înfrunta pe Colin George, olandezul care a fost martelat de Cătălin Moroșanu într-o gală organizată la Constanța, anul trecut, în timp ce Daniel „The Warrior” Sam, care în februarie l-a învins pe Moroșanu în Puerto Rico, se va bate cu un rus, Vladimir Tok. Prima gală Respect World Series a avut loc la 19 martie 2016, la Madrid.

Citește și:

Superkombat lansează un reality show pentru a-l descoperi pe viitorul Cătălin Moroşanu

Cesar Almeida este noul campion mondial Superkombat la categoria 86 kg

A apărut rivala Superkombat-ului: Respect World Series



12