OCS lansează „Baloane de săpun”, în Doors

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vineri seară

OCS lansează „Baloane de săpun”, în Doors

Monden 04 Martie 2015 / 00:00 613 accesări

Suita concertelor de primăvară din clubul Doors ia startul, vineri seară, cu un show care se anunță a fi incendiar, mai ales că este semnat de Omul cu Șobolani (OCS). Îndrăgita trupă va ajunge la Constanța la început de weekend, pentru a concerta și a lansa, totodată, videoclipul piesei „Baloane de săpun”, ultimul extras de pe albumul „Marea Căutare". Evenimentul face parte din turneul național al trupei OCS, intitulat „Baloane de săpun”, și este programat de la ora 23.00, iar prețul unui bilet este de 20 de lei.

            În  2012, OCS a pornit într-o nouă căutare, atât muzicală, cât și spirituală. Munca trupei depusă pe parcursul a aproape doi ani s-a concretizat în materialul discografic „Marea Căutare”, care  conține 11 piese și este, potrivit membrilor formației, „cel mai introspectiv album OCS de până acum”.

            În primăvara lui 2013, OCS a lansat primul single de pe acest album, „Caută”, iar piesele „Visule”, un featuring cu MC Bean (Subcarpați), sau „Ridică-te și mergi în mâini” ating subiecte tăioase, care îndeamnă la autoanaliză și ajung prin locuri nebătătorite de trupă, atât din punct de vedere muzical, cât și conceptual.

            Trupa de rock alternativ OCS a luat ființă la Constanța, în 1997. De atunci au trecut 16 ani de căutări, opt albume lansate, 90 de piese și trei generații de fani. Din actuala componență a trupei fac parte: Dan Amariei (voce), Nicolae Amara (chitară), Mihnea Dobrotă (tobe) și Radu Andrei (bas).

Taguri articol


12