Potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS), populaţia României va continua să scadă cu aproximativ 7 milioane de locuitori până în 2060. Cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei (11 iulie), INS a transmis câteva date referitoare la populaţia României, arătând că, "în nici o variantă de proiectare, populaţia României nu va înregistra creşteri. În varianta optimistă (presupunând creşterea fertilităţii, creşterea speranţei de viaţă şi un sold pozitiv al migraţiei externe), în 2060, ţara noastră ar avea cu 5,7 milioane locuitori mai puţin faţă de 2013, iar în cea pesimistă (presupunând scăderea şi, apoi, menţinerea la un nivel redus a fertilităţii, creşterea speranţei de viaţă şi un sold pozitiv al migraţiei externe), populaţia s-ar diminua cu 7,2 milioane locuitori". Potrivit sursei citate, la 1 ianuarie 2014, populaţia rezidentă a României a fost de 19.942.600 locuitori, populaţia feminină fiind majoritară, adică 10.204.200 persoane, care reprezintă 51,2% din totalul populaţiei rezidente. Sursa citată precizează că în mediul urban locuiesc peste jumătate dintre locuitorii ţări, respectiv 1.0747.400 persoane (53,9%).
Primele zece mari oraşe (municipii) din punct de vedere al numărului populaţiei rezidente sunt: Bucureşti (1.883.400 locuitori), Cluj (324.600), Timişoara (319.300), Iaşi (290.400), Constanţa (283.900), Craiova (269.500), Braşov (253.200), Galaţi (249.400), Ploieşti (209.900) şi Oradea 196.400).
Conform Diviziei de Populaţie ONU, la 1 ianuarie 2014, populaţia lumii a fost de 7,2 miliarde locuitori, iar pentru anul 2060 se prognozează că va fi de aproape 10 miliarde locuitori, estimându-se că populaţia Terrei va creşte anual cu 1,1%. În prezent, la nivelul planetei se estimează că la fiecare secundă se înregistrează 4,3 naşteri şi 1,8 decese. Ţările cu cea mai mare creştere a populaţiei, în anul 2013, au fost India, China, Nigeria, Pakistan şi Etiopia.
Din 1987, la 11 iulie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Populaţiei, această zi fiind aleasă şi declarată ca atare de ONU pentru că, atunci, populaţia lumii a atins pragul de 5 miliarde. "Este o dată simbolică şi de reflecţie asupra situaţiei generale a populaţiei de pe glob. Creşterea populaţiei mondiale este o problemă căreia i se caută explicaţii ştiinţifice şi i se propun strategii integrate, la fel ca şi celorlalte probleme care au dobândit un statut global, chiar dacă, în anumite zone ale Terrei, populaţia evoluează uneori în contradicţie cu tendinţa generală, aşa cum se întâmplă în “Bătrâna Europă”. Continentul nostru îşi justifică numele prin creşterea vârstei medii a locuitorilor şi scăderea continuă a populaţiei, ca şi în România", se mai spune în comunicatul INS.