Patru militari turci și 20 de rebeli kurzi au murit în confruntări violente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Turcia dă în clocot

Patru militari turci și 20 de rebeli kurzi au murit în confruntări violente

Externe 18 Octombrie 2015 / 16:15 909 accesări

Patru militari turci, între care și un locotenent-colonel, dar și 20 de rebeli kurzi au fost uciși în confruntările violente din sud-estul extrem al Turciei, a indicat, duminică, o sursă din cadrul serviciilor de securitate. Luptele care au loc de mai multe zile în zona muntoasă Daglica din provincia Hakkari, în apropiere de frontiera cu Irakul, sunt extrem de intense. Mai multe elicoptere sunt de asemenea angajate în aceste confruntări care au loc în pofida unui armistițiu unilateral, anunțat weekend-ul trecut de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), înaintea alegerilor anticipate prevăzute pentru 1 noiembrie în Turcia. De la sfârșitul lui iulie, PKK, o organizație considerată teroristă de multe țări, și-a reluat campania de atentate împotriva forțelor de securitate turce, omorând peste 150 de polițiști și soldați. La rândul său, armata turcă și-a înmulțit represaliile împotriva rebelilor, pe teritoriul Turciei sau în nordul Irakului, unde mișcarea armată kurdă dispune de baze.

ZECI DE ARESTĂRI Aproximativ 50 de cetățeni străini au fost reținuți duminică dimineață de poliție la Istanbul, în cadrul unei operațiuni împotriva mediilor jihadiste ale grupării Statul Islamic (SI), acuzată de autorități pentru atentatul de la 10 octombrie, de la Ankara, relatează presa turcă. Raidurile efectuate de forțele antitero au vizat mai multe apartamente situate în districtul Pendik, periferie îndepărtată a părții asiatice a metropolei, a relatat postul de televiziune NTV, care nu a precizat naționalitatea persoanelor reținute și duse la poliție pentru a fi interogate. Potrivit agenției de presă Dogan, acești suspecți se pregăteau să meargă în Irak și Siria, pentru a lupta alături de SI.

Premierul conservator islamo-conservator, Ahmet Davutoglu, a anunțat că gruparea SI este principalul suspect în dublul atentat sinucigaș care a avut loc la 10 octombrie, pe esplanada gării din Ankara, înaintea unui marș al păcii, omorând, conform unui ultim bilanț, 102 persoane, cel mai mare număr de victime într-un atac terorist din istoria Turciei. 11 suspecți arestați în cadrul anchetei au fost fost trimiși duminică în fața unei instanțe din capitala turcă, ce va decide dacă îi va inculpa sau îi va elibera. Potrivit presei din Turcia, poliția suspectează doi tineri turci originari din orașul Adiyaman, fief islamist. Unul din ei este fratele presupusului autor al unui precedent atentat atribuit SI, care s-a soldat cu 34 de morți, în iulie, la Suruc, în apropiere de frontiera siriană. Înaintea alegerilor legislative anticipate de la 1 noiembrie, atentatul de la Ankara a relansat nemulțumirea la adresa președintelui Recep Tayyip Erdogan, acuzat de opoziția pro-kurdă că a neglijat securitatea manifestației și că dă dovadă de complezență față de SI.

Citește și:

”Islamul stabilește reguli dintr-o altă lume în Europa”

Încă zece suspecţi arestaţi pentru atentatul de la Ankara

UE sprijină Turcia pentru diminuarea afluxului de migranți

Turcia condiţionează acordul cu UE privind imigranţii de eliminarea vizelor

Șefii spionajului şi securităţii din Ankara, suspendați după atentat

Taguri articol


12