Patru români răniți la Bruxelles!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru români răniți la Bruxelles!

Externe 22 Martie 2016 / 22:51 1058 accesări

Bilanţul românilor răniţi marţi în atentatele de la Bruxelles a ajuns la patru, Ministerul Afacerilor Externe precizând că încă un cetăţean român a fost identificat printre răniţi, acesta este minor şi se află în prezent internat în spital, asistat de un membru al familiei.
"În continuarea informaţiilor transmise până la acest moment referitor la cetăţenii români afectaţi în atentatele de la Bruxelles, vă informăm că a fost identificat un al patrulea cetăţean român rănit. Acesta este minor şi se află în prezent sub îngrijiri într-o unitate spitalicească, asistat de un membru al familiei", se arată într-un comunicat de presă al MAE.
Anterior, MAE anunţase că trei cetăţeni români au fost răniţi în atentatele care au avut loc, marţi, la Bruxelles, precizând că dintre aceştia doi se află în spital, iar unul a fost deja externat.Echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Bruxelles s-a deplasat la spitalele din Bruxelles, pentru a le acorda cetăţenilor români răniţi asistenţa necesară în astfel de cazuri.
Celula de Criză a MAE, prin intermediul Ambasadei României în Regatul Belgiei, rămâne în legătură permanentă cu autorităţile locale şi continuă verificările.

O echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză a MAE se va deplasa miercuri, la Bruxelles, pentru a întări capacitatea de asistenţă consulară a ambasadei.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziția cetățenilor români precum şi rudelor acestora următoarele contacte telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854.



12