Performanță de excepție pentru un elev năvodărean. Ce a reușit?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Performanță de excepție pentru un elev năvodărean. Ce a reușit?

Educație 05 Iulie 2016 / 14:54 7353 accesări
Elevul Robert Gabriel Pășcălău, absolvent al clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari.

Elevul Robert Gabriel Pășcălău, absolvent al clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari.

Elevul Robert Gabriel Pășcălău, absolvent al clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari, a reușit o performanță incredibilă. Pasionat de științele exacte, adolescentul s-a calificat în lotul restrâns al țării noastre și va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Astronomie. Competiția este programată să se desfășoare în Bulgaria, în luna octombrie. Așa cum scriam în articolulElevul năvodărean care a luat medalii la toate competițiile școlare realizat pe 13 mai, de către reporterii ziarului nostru, tânărul și-a descoperit pasiunea pentru științe de la vârste fragede, iar în acest an a câștigat mai multe medalii. Robert a reușit în acest an nu doar să se califice la olimpiadele naționale de Matematică, Fizică și Astronomie și Astrofizică, ci și să cucerească medalii la toate aceste competiții școlare. Astfel, are în palmares o medalie de argint la Olimpiada Națională de Fizică, la Matematică a cucerit o medalie de bronz, iar la Olimpiada de Astronomie și Astrofizică a obținut medalia de aur din partea Societății Române de Fizică și premiul I din partea Ministerului Educației.

Tânărul din Năvodari nu este la primele concursuri la care câștigă medalii, ci și în anii trecuți a obținut premii la olimpiadele naționale, pregătit fiind de profesoara de matematică Mariana Burlăciuc, directoare a Școlii Gimnaziale ”Tudor Arghezi” din Năvodari. Din anul școlar care tocmai s-a încheiat, elevul a fost acceptat la centrul de pregătire în fizică ”Hai la Olimpiadă”, care funcționează în cadrul Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” din Constanța, unitate de învățământ la care își dorește să devină elev la liceu. La Evaluarea Națională, Robert a reușit media 9,77, obținând nota 9,70 la Limba și literatura română și 9,85 la Matematică.



12