Pericol la Chișinău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pericol la Chișinău

Externe 29 Mai 2015 / 00:00 581 accesări

Geniştii din Chișinău au efectuat, miercuri, percheziţii într-un bloc abandonat aparţinând Academiei de Ştiinţe din strada Dacia şi într-o clădire din strada Columna, unde au descoperit mai multe cocktailuri Molotov, bombe artizanale, arme şi detonatoare, răngi, măşti şi telefoane mobile de pe care s-au apelat numere din Federația Rusă. Verificări au fost efectuate şi pe strada Bucureşti, în apropierea ambasadei României, însă nu a fost depistat nimic suspect. Ministrul moldovean al Afacerilor Interne, Oleg Balan, a menţionat că deocamdată nu sunt clare circumstanţele şi persoanele care ar putea fi implicate, însă acestea vor fi cercetate în cadrul unui dosar penal. Oleg Balan a mai spus că verificările la cele trei adrese au fost efectuate ca urmare a unor informaţii operative obţinute de poliţişti. Gheorghe Cavcaliuc, şef interimar al Inspectoratului General de Poliţie, a declarat că poliţia a reţinut câţiva suspecţi în cazul muniţiilor depistate la Chişinău. Potrivit oficialului, obiectele descoperite ar fi putut fi utilizate pentru acţiuni de dezordine în masă.

Iulian Caraman, şeful serviciului antitero din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), a declarat că obiectele depistate în cele două clădiri părăsite nu sunt caracteristice grupărilor teroriste. Caraman a declarat că în R. Moldova nu există organizaţii teroriste, dar sunt câteva grupări radical-extremiste. Totodată, R. Moldova a devenit ţară de tranzit pentru reprezentanţi ai organizaţiilor teroriste internaţionale.

Taguri articol


12