Peste 100 de presupuși militanți PKK, uciși în ultimele zile de forțele turce

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 100 de presupuși militanți PKK, uciși în ultimele zile de forțele turce

20 Decembrie 2015 / 16:53 439 accesări

Peste 100 de presupuși militanți ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au fost uciși în cursul ultimelor cinci zile în cadrul unei operațiuni militare de amploare care continuă în sud-estul dominant kurd al Turciei, relatează AFP.

Operațiunea, derulată în comun de armată și de forțele speciale de poliție, s-a soldat cu 102 morți în rândurile PKK, conform unui nou bilanț anunțat duminică de o sursă de securitate locală.

De asemenea, cel puțin doi soldați și cinci civili și-au pierdut viața în confruntări, a precizat aceeași sursă.

În total, 10.000 de militari și polițiști, precum și numeroase tancuri, au fost mobilizați pentru această ofensivă care vizează a-i disloca pe militanții kurzi din centre urbane și care se concentrează pe două localități din apropiere de frontierele siriană și irakiană, Cizre și Silopi. Cele două localități, situate în provincia Sirnak, se află sub stare de urgență de câteva zile.

După un armistițiu care a durat mai mult de doi ani, lupte sângeroase au reizbucnit anul acesta între forțele de ordine turce și PKK, subminând negocierile de pace începute la sfârșitul lui 2012, în încercarea de a pune capăt unui conflict în care au fost uciși deja peste 40.000 de oameni din 1984.

În urma victoriei partidului său în alegerile legislative de la 1 noiembrie, președintele islamo-conservator al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și-a reafirmat voința de a 'eradica' PKK.

Strategia Turciei constă în a 'combate PKK, până când aceste structuri urbane, recent întărite, vor fi distruse', a subliniat centrul internațional de reflecție Crisis Group, într-un raport publicat la 17 decembrie.



Ştiri recomandate

12