Peste 1.500 de migranți salvați în largul Libiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 1.500 de migranți salvați în largul Libiei

Externe 03 Decembrie 2015 / 18:29 556 accesări

Peste 1.500 de migranți au fost salvați, joi dimineața, în largul Libiei, în timp ce plecările acestora s-au rărit în ultimele săptămâni în această parte a Mării Mediterane, au anunțat Marina și Paza de Coastă italiene. Migranții, care erau înghesuiți la bordul a șapte ambarcațiuni precare, au fost salvați de nave ale Marinei și Pazei de Coastă ale Italiei, dar și de nave angajate în operațiunea navală europeană anti-traficanți Sophia și de o navă a organizației Medici fără Frontiere.Alte operațiuni de salvare erau în curs la mijlocul zilei de joi, a precizat un purtător de cuvânt al centrului operațional de la Roma al Pazei de Coastă italiene, care coordonează aceste operațiuni.

După o medie de peste 760 de migranți pe zi în iunie și august, media de nou-sosiți în Italia a scăzut la 530 pe zi în septembrie și la 290 pe zi în octombrie, înainte de a scădea cu încă o sută în noiembrie. De asemenea, nu au mai fost operațiuni de salvare de la începutul săptămânii trecute.Însă, după mai multe zile de furtuni, condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, iar importantul dispozitiv internațional pus în aplicare în largul Libiei, pentru a căuta și salva ambarcațiunile cu migranți și a lupta împotriva traficanților, este din nou operațional.

Citește și:

Un imigrant a murit electrocutat la granița Greciei cu Macedonia

Opoziția nu sprijină Guvernul elen în criza migratorie și reforma pensiilor

Turcia ajută UE cu migranții... contra cost

Șase copii imigranţi, înecaţi în Mediterană

Manuel Valls: UE nu trebuie să mai primească imigranţi

Germania începe să deporteze imigranţi din ţările balcanice

Incendiu într-o tabără de refugiați. Cel puțin 18 imigranți au murit

Taguri articol


12