Peste 2.000 de pompieri se vor afla în Noaptea de Înviere în proximitatea bisericilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 2.000 de pompieri se vor afla în Noaptea de Înviere în proximitatea bisericilor

30 Aprilie 2016 / 11:16 626 accesări

Peste 2.000 de pompieri cu 495 de autospeciale se vor afla, în Noaptea de Înviere, în proximitatea unităților de cult, unde este așteptat un număr mare de cetățeni, pentru optimizarea timpului de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătăde IGSU, în perioada sărbătorilor pascale peste 5.000 de pompieri salvatori cu 2.800 de mijloace tehnice vor fi zilnic la datorie, pentru asigurarea misiunilor specifice orientate spre siguranța cetățeanului, bunurilor și mediului.

În această săptămână, inspectorii de prevenire au realizat instruirea personalului clerical și au verificat modul de organizare a apărării împotriva incendiilor la 2.142 lăcașuri de cult.

Pe timpul controalelor au fost identificate și remediate o parte dintre nereguli, însă au fost înregistrate 142 de cazuri în care s-au aplicat amenzi contravenționale, în cuantum total de 126.600 lei.

Întrucât în perioada acestei mini-vacanțe în unitățile turistice sunt așteptate mai multe persoane, pompierii au verificat respectarea îndeplinirii măsurilor pe linia protecției la incendiu în 258 structuri de primire turistică, fiind aplicate 111 amenzi în cuantum de 309.300 lei.

Totodată, având în vedere că începând cu acest sfârșit de săptămână este preconizată o creștere a numărului de persoane care se deplasează în zona litoralului, șeful IGSU a dispus măsuri pentru dislocarea mai multor autospeciale de descarcerare și acordare a primului ajutor medical pe autostrăzile A2 și A4, în vederea eficientizării acțiunilor operative, precizează sursa citată.

O altă măsură dispusă de IGSU a fost operaționalizarea unui punct de prim ajutor medical SMURD, destinat asistării persoanelor cu urgențe medicale aflate în pelerinaj la mănăstirea din localitatea Prislop, județul Hunedoara.

Taguri articol


12