Peste 5.000 de copaci au fost plantați în Constanța, în ultima lună

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 5.000 de copaci au fost plantați în Constanța, în ultima lună

Administrație 29 Aprilie 2016 / 12:56 1081 accesări
Dintre cei 5.000 de copaci plantați în tot orașul, circa 200 se află în Parcul Tăbăcărie

Dintre cei 5.000 de copaci plantați în tot orașul, circa 200 se află în Parcul Tăbăcărie

Pe lângă activitățile de igienizare a domeniului public, în cadrul campaniei „Curățăm Constanța Noastră” au avut loc numeroase acțiuni ce privesc regenerarea spațiilor verzi din oraș. Mai mult decât atât, această perioadă a reprezentat un bun prilej pentru desfășurarea unei ample acțiuni de plantare de arbori. Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, care coordonează această campanie, până acum au fost plantați 5.000 de copaci, în toate cartierele constănțene. Dintre aceștia, numai 1.000 de puieți au fost plantați în stațiunea Mamaia. Cei mai mulți arbori au fost puși în principalele parcuri din oraș și în grădinile blocurilor. Cele mai importante campanii de acest gen au avut loc în Parcul Tăbăcărie, unde au fost plantați peste 200 de puieți. Prima asemenea acțiune a avut loc în urmă cu două săptămâni, coordonată de Primărie în colaborare cu Greenpact Worldwide: voluntarii au pus aproape 100 de copaci din specia Paulownia, cunoscută pentru florile viu colorate și bogate. În cadrul celei de-a doua campanii, ce a avut loc în urmă cu o săptămână, au fost plantați alți 100 de arbori. De asemenea, joi, 28 aprilie, parcul din apropierea Campusului Universității „Ovidius” Constanța s-a îmbogățit cu 50 de platani.



12