Piţurcă revine la Al Ittihad

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Piţurcă revine la Al Ittihad

Sport 09 Decembrie 2015 / 14:12 601 accesări

Consiliul de conducere al clubului Al Ittihad a aprobat, marţi seară, revenirea antrenorului Victor Piţurcă la conducerea tehnică a echipei, a anunțat presa din Arabia Saudită. Directorul executiv Hamid al-Balawi, un opozant al angajării lui Piţurcă, şi-a anunţat demisia în urma deciziei conducerii clubului. Pe pagina de Twitter a clubului a fost postat un mesaj de bun venit pentru antrenorul român, care a semnat un contract pe un an și jumătate. Acestuia i s-au achitat vechile datorii, care însumau un milion de dolari, iar noul angajament îi oferă un salariu de 2,1 milioane de dolari pe an.

Tehnicianul în vârstă de 59 de ani a preluat prima dată pe Al Ittihad în octombrie 2014, după ce şi-a reziliat contractul de selecţioner al României. El i-a transferat, în pauza de iarnă, pe foştii stelişti Lucian Sânmărtean şi Lukasz Szukala la Al Ittihad, dar numai internaţionalul român mai face parte din lot în acest moment. Piţurcă a fost demis în vară, după ce Al Ittihad a terminat campionatul pe locul 4, ratând calificarea în Liga Campionilor Asiei. El a fost înlocuit de Ladislau Boloni, dar şi acesta a fost dat afară în urma înfrângerii suferite la 22 noiembrie, pe teren propriu, scor 0-3, în faţa formaţiei Al Ahli. Egipteanul Adel Abdulrahman a fost numit antrenor interimar după plecarea lui Boloni.

După 9 etape, Al Ittihad ocupă locul al treilea în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, cu 17 puncte, iar Al Hilal este pe primul loc, cu 24 de puncte, fiind urmată de Al Ahli, cu 21 de puncte.

Citește și:

Ladislau Boloni a fost demis de Al Ittihad

DNA a clasat dosarul privind rezilierea contractului dintre FRF și Victor Pițurcă

Taguri articol


12