Poveștile copilăriei, la teatru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poveștile copilăriei, la teatru

Cultură 15 Octombrie 2015 / 17:51 1081 accesări

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” îi așteaptă pe prichindei în această vineri, de la ora 10.30, să-i întâlnească pe „Cei trei purceluși”. Povestea este plină de învățăminte, astfel încât cei mici vor afla cât de bine este să faci lucrul potrivit la momentul potrivit. Regia spectacolului este semnată de Gheorghe Balint, iar muzica este realizată de Dan Bălan. Decorurile sunt creația lui Adrian Drăguț.

Duminică, de la ora 11.00, picii sunt invitați la Teatrul „Căluțul de mare” pentru a urmări o altă poveste plină de povețe, „Capra cu trei iezi”, scrisă de Ion Creangă și... narată de actorii constănțeni. Regia spectacolului este semnată de Gabriel Apostol, după un scenariu de Cristian Pepino, iar scenografia, de inspiraţie tradiţională, îi aparține Danielei Drăgulescu.

Ambele spectacole se adresează copiilor cu vârste cuprinse între trei şi zece ani.

Citește și:

„Cei trei purceluși”

Povestea „Caprei cu trei iezi”

Copiii, aşteptaţi la teatru



12