Poznașii Max și Moritz, mesagerii veseliei la Teatrul „Oleg Danovski”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poznașii Max și Moritz, mesagerii veseliei la Teatrul „Oleg Danovski”

Cultură 02 Octombrie 2016 / 22:44 2006 accesări

După ce au deschis stagiunea coregrafică a Teatrului „Oleg Danovski” cu un spectacol închinat visătorului hidalgo Don Quijote și după ce au purtat publicul într-o lume de vis cu „Amor caliente”, balerinii constănțeni au fost protagoniștii unei atractive... comedii pentru copii. O comedie primită, de fiecare dată, cu bucurie și de cei mari, deoarece Max și Moritz, eroii originalei povești germane, sunt îndrăgiți și aplaudați de spectatorii de toate vârstele. Așa s-a întâmplat și duminică seară, când năzdrăvanii și-au făcut apariția pe scenă. Muzica antrenantă a lui Gioachino Rossini și încurcăturile hazlii provocate de cei doi copii puși pe șotii i-au făcut pe cei mici să exclame de bucurie, iar pe cei mari i-au făcut să-și amintească de anii copilăriei. Rolurile principale au fost interpretate de japonezii Jin Mizutani, care l-a întruchipat cu pricepere pe Max, și Daia Kashiwaba, care a fost Moritz.

Reprezentația de duminică a baletului-comedie pus în scenă de Peter Markus (asistent de coregrafie Monica Cherecheș) a coincis și cu un debut, Bogdan Bîrsănescu interpretându-l în premieră pe croitorul Boeck. Fiecare dintre cei prezenți pe scenă, de la văduva Bolte (Constantin Dragomir) și cățelușul Spitz (Dorina Drăgoeaș), brutar (Gelu Râpă), soția croitorului (Amalia Mîndruțiu), țăranul Mecke (Ștefan Răuț), elevi și femei de serviciu până la... găini, cocoși, lebede, rațe și gândăcei, a contribuit la succesul spectacolului.

Citește și:

Năzdrăvanii Max și Moritz vă dau întâlnire, duminică, la Teatru

„Căsuța poveștilor“ se deschide pentru pici, la Teatrul „Oleg Danovski“

„Amor caliente“, o poveste de dragoste în pași de dans, cu muzică live

Divertisment muzical pe scena Teatrului „Oleg Danovski“

Visătorul Don Quijote a deschis stagiunea Teatrului „Oleg Danovski”



12