Premieră neagră! Vârstnicii Constanței nu mai primesc pachete înainte de Paște

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primele urmări ale suspendării din funcție a primarului Mazăre

Premieră neagră! Vârstnicii Constanței nu mai primesc pachete înainte de Paște

Eveniment 07 Aprilie 2015 / 00:00 9306 accesări

Pentru prima dată în ultimii 15 ani, persoanele nevoiașe din Constanța nu vor primi înainte de Paște pachetele cu alimente cu care au fost obișnuite de către primarul Constanței, Radu Mazăre. 54.000 de pensionari cu venituri mai mici de 1.000 de lei, persoane peste 60 de ani fără venituri, persoane cu handicap și cele care beneficiază de venit minim garantat riscă să aibă masa de Paște mai săracă ori chiar să nu aibă cu ce să-și prepare bucatele tradiționale. Asta spun chiar beneficiarii alimentelor oferite de Primărie. De ce s-a ajuns în această situație? Ieri ar fi trebuit semnat contractul privind furnizarea produselor alimentare pentru următorul an, procedură demarată la începutul anului. Însă, pentru că ieri a fost emis ordinul de suspendare din funcție a primarului în urma deciziei instanței de a-l aresta preventiv, nu mai are cine să semneze contractul. „Procedurile au fost destul de greoaie și au durat foarte mult. Ieri s-a împlinit termenul la care trebuiau semnate toate documentele, iar de mâine (astăzi - n.r.) ar fi trebuit să începem distribuția pachetelor. Pentru că am ajuns în această situație, va trebui să ne cerem scuze față de beneficiarii alimentelor, dar nu le vom mai putea oferi până de Paște. Cel mai probabil, le vom distribui în săptămâna de după Sărbătorile Pascale“, a declarat șeful Serviciului Achiziţie şi Distribuţie Ajutoare din cadrul Primăriei Constanţa, Iulia Zahariciuc. Dacă nu ar fi fost emis ieri ordinul de suspendare, contractul ar fi putut fi semnat de unul dintre viceprimarii Constanței, care fusese delegat de Radu Mazăre, prin dispoziție, să se ocupe de semnarea acestor documente. Dispoziția a fost însă suspendată și ea de drept odată cu suspendarea din funcție a primarului, iar aceste sarcini îi vor fi delegate unuia dintre viceprimari de către consilierii locali, prin hotărâre de Consiliu Local, până la încetarea măsurii arestării preventive a primarului. Ședința în care unul dintre viceprimari va prelua atribuțiile de șef al administrației constănțene se va derula astăzi, la inițiativa a 17 aleși locali.

REALIZĂRI ȘI CU SULA ÎN COASTE Arestarea preventivă decisă de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a lovit prima dată în cei mai amărâți dintre locuitorii Constanței, cei pe care Radu Mazăre îi sprijină încă din 2000, de când a preluat Primăria, fără a ține cont de comentariile furibunde ale celor care au vrut să-i discrediteze. Dacă ar fi să vorbim despre proiectele realizate de primar în cei 15 ani de mandat, ar trebui să amintim, pentru început, de transformarea stațiunii Mamaia, care a ajuns cea mai căutată și râvnită stațiune de pe litoralul românesc. Am putea continua cu modernizarea zonei peninsulare, reamenajarea Portului Turistic, construirea unui cartier de locuințe ieftine pentru tineri, a campusului social „Henri Coandă“ ori demersurile nenumărate făcute de primar pentru construirea șoselei de coastă. Toate lucrările de anvergură de care am amintit s-au derulat în ultimii zece ani, perioadă în care Mazăre era hăituit la tot pasul de procurorii care răscoleau toată Primăria în căutarea de dovezi care să-l compromită. „Grație“ acelorași procurori, cu greu se mai găsește un constructor care să se aventureze să semneze contracte cu Primăria Constanța, iar toate proiectele care vizează construcția celei de-a doua etape a campusului social Henri Coandă“, șoseaua de coastă ori asfaltarea de drumuri sunt întârziate.

DECIZII CONTRADICTORII Întorcându-ne la decizia magistraților ICCJ din 2 aprilie, prin care primarul Constanței, Radu Mazăre, și omul de afaceri constănțean Sorin Strutinsky au fost arestați preventiv, fiind acuzați de DNA de luare de mită și complicitate la această infracțiune, abuz în serviciu și conflict de interese, rămâne încă întrebarea: de ce al doilea complet a întors cu 180 de grade hotărârea inițială de a nu impune nicio măsură restrictivă? De ce prima măsură a fost adoptată din lipsă de dovezi (judecătorii desființând categoric alegația procurorilor lipsită de documente sau probe), iar cea de-a doua, radical diferită, a avut la bază, culmea, nu doar documentele justificative ale apărării care au stat în fața primei instanțe, ci și numeroase alte acte și documente depuse ulterior în apărarea lui Radu Mazăre și Sorin Strutinsky?



12