Prima revistă fashion dedicată iubitorilor de feline

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima revistă fashion dedicată iubitorilor de feline

Monden 08 Octombrie 2014 / 00:00 513 accesări

”Puss Puss Magazine”, prima revistă fashion dedicată pisicilor şi iubitorilor de feline, a fost lansată la Londra, având un look ce aminteşte de celebra publicaţie de modă ”Vogue”. ”Puss Puss Magazine” este un nou concept pe piaţa revistelor pentru pisici, cuprinzând materiale dedicate culturii, modei, muzicii şi iubitorilor de feline.

Primul număr, care are o sută de pagini, a fost lansat deja în Marea Britanie, dar şi în alte ţări din Europa, precum şi în SUA, Australia, Japonia, Taiwan şi Singapore, dar şi online, pe pusspussmagazine.com. Primul număr o are pe copertă pe modelul Anja Konstantinova, care apare în paginile revistei într-un pictorial fashion realizat alături de o pisică British shorthair gri. În revistă apare şi Jaime Perlman, directorul de creaţie al versiunii britanice a revistei ”Vogue”, care este surprinsă într-o imagine alături de cele două pisici ale sale. ”Conceptul acestei reviste este să creeze conţinut interesant, care se întâmplă să aibă o legătură cu pisicile”, a declarat editorul şi directorul de creaţie al revistei, Maria Joudina-Robinson.

Revista nu va prezenta sfaturi de îngrijire pentru proprietarii de feline, ci va miza mai mult pe modă, fapt pentru care Maria Joudina-Robinson visează să realizeze un pictorial cu Karl Lagerfeld şi celebra sa pisică, Choupette. ”Cele mai multe articole vor fi interesante chiar şi pentru persoanele care nu sunt înnebunite după pisici”, a mai spus aceasta. Astfel, publicul-ţintă al noii reviste va fi reprezentat de femei şi bărbaţi care trăiesc în centre culturale mari din întreaga lume, care obişnuiesc să cumpere şi publicaţii precum ”Gentlewoman”, ”Love”, ”Pop”, ”I–D”, ”Dazed&Confused”, ”Apartamento”, dar şi alte reviste de modă şi lifestyle. Revista poate fi cumpărată la preţul de zece lire sterline, la care se adaugă, în cazul comenzilor online, taxe de transport cuprinse între trei şi opt lire.

Taguri articol


12