Primarii de comune vor protesta împotriva reducerilor de personal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primarii de comune vor protesta împotriva reducerilor de personal

Administrație 21 August 2009 / 00:00 1267 accesări

Membrii filialei Judeţeane Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) intenţionează să protesteze faţă de deciziile guvernanţilor de a reduce personalul din primării şi faţă de micşorarea salariilor funcţionarilor publici. “Vom participa la aceste proteste cu minim cinci reprezentanţi ai filialei din fiecare judeţ. Trebuie să luăm atitudine faţă de propunerile legislative care vizează reducerile de personal din cadrul administraţiei publice locale, pentru că ar fi o pierdere enormă pentru toate primăriile din ţară“, a declarat prim vicepreşedintele ACoR, Mariana Gâju, preşedinte al filialei judeţe. Primarii au spus că în curînd vor transmite Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului un protest care cuprinde nemulţumirile filialei constănţene a ACoR şi că în perioada imediat următoare vor stabili la nivel naţional calendarul acţiunilor de protest. Primarii constănţeni membri ai ACoR solicită să li se comunice exact care sînt criteriile de stabilire a serviciilor către populaţie pe care trebuie să le presteze administraţia publică locală, standardele de calitate a serviciilor publice, stabilirea standardelor de cost în administraţia locală, astfel încît acestea să fie incluse în proiectul bugetului de stat pe anul 2010 pe cele două capitole: de funcţionare şi de dezvoltare, ierarhizarea localităţilor în funcţie de numărul locuitorilor, “în condiţiile în care toţi cei din administraţia publică locală avem aceeaşi ţintă - cetăţeanul“. Primarii mai solicită ca ierarhizarea să fie una singură, în funcţie de numărul de locuitori, indiferent că este comună, oraş, municipiu, identificarea atribuţiilor specifice autorităţilor administraţiei publice locale în vederea stabilirii numărului de personal strict necesar să fie în măsură să îndeplinească aceste atribuţii, salarizarea personalului din administraţia publică locală să fie făcută în funcţie de numărul de locuitori, suprafaţa intravilanului, salarizarea unitară a funcţionarilor de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, consiliilor judeţene, avînd în vedere realizarea aceluiaşi act administrativ. Cu toate că se zbat pentru a-şi păstra funcţionarii în primării şi pentru a le oferi un salariu cît mai mare pentru ca aceştia să nu fie tentaţi să plece către firme private care le-ar oferi salarii mai mari, primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel susţine reducerea personalului Primăriei Castelu. Acesta nu este de acord cu solicitările tuturor primăriilor din ţară privind creşterile salariale pentru niciun salariat din administraţia publică locală mai înainte de 1 mai 2010, “iar cine nu este mulţumit de salariul actual să-şi caute alt loc de muncă“. “Este o atitudine care ne-a şocat pe toţi“, a declarat Mariana Gâju.



12