Primele victorii din carieră pentru slovena Ilka Štuhec

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cupa Mondială feminină la schi alpin

Primele victorii din carieră pentru slovena Ilka Štuhec

Sport 04 Decembrie 2016 / 19:20 596 accesări

Ilka Štuhec a obținut la 26 de ani primele victorii în Cupa Mondială

Ilka Štuhec a obținut la 26 de ani primele victorii în Cupa Mondială

Edit Miklos a reușit la Lake Louise al doilea podium din carieră

Edit Miklos a reușit la Lake Louise al doilea podium din carieră

Dacă schiorii au început deja să concureze în Europa, Cupa Mondială feminină la schi alpin a continuat și în week-end pe continentul nord-american, cu primele probe de viteză ale sezonului. La Lake Louise (Canada), slovena Ilka Štuhec a prins forma carierei sale de până acum, reușind primele victorii în Cupa Mondială! Mai întâi, schioarea în vârstă de 26 de ani s-a impus vineri, în prima coborâre a iernii, care ne-a oferit un podium complet neașteptat. Pe locul 2 s-a situat italianca Sofia Goggia, la 22 sutimi de secundă, iar podiumul a fost completat de suedeza Kajsa Kling, sosită la 31 sutimi de învingătoare.

Štuhec a „recidivat” în a doua coborâre de la Lake Louise, cea de sâmbătă, pe un traseu scurtat din cauza căderilor masive de zăpadă, care au afectat pârtia. Slovena le-a devansat cu 11 sutimi pe marea favorită a probelor de viteză și deținătoare a Marelui Glob de Cristal, Lara Gut (Elveția), și cu 43 de sutimi pe unguroaica Edit Miklos, sportivă născută și crescută în România, la Miercurea Ciuc.

„Cred că am avut noroc că am coborât printre primele astăzi, iar apoi pârtia nu a mai fost la fel. Este important să ai și noroc în acest sport, iar mie celelalte schioare mi-au lăsat acest număr de concurs (n.r. - 1)”, a declarat sportiva în vârstă de 28 de ani, care a decis să reprezinte Ungaria după un conflict avut cu conducerea Federației Române de Schi și Biatlon (FRSB) la finele Jocurilor Olimpice din 2010, desfășurate la Vancouver. Pentru Miklos, acesta a fost al doilea podium din carieră, după locul 3 ocupat pe 24 ianuarie 2015, în coborârea de la St. Moritz (Elveția).

Duminică, la Lake Louise, este programat un Super-G. Lider în clasamentul general rămâne americanca Mikaela Shiffrin, cu 338 de puncte, urmată de lara Gut 230p, Sofia Goggia 207p, Ilka Štuhec 200p și Wendy Holdener 168p.

Citește și:

Mikaela Shiffrin domină competiția feminină

Mikaela Shiffrin s-a impus în slalomul special de la Levi

Schioarea slovenă Tina Maze și-a anunțat retragerea din activitate

Lara Gut a câștigat prima etapă din noul sezon al Cupei Mondiale la schi alpin



12