Primul succes din carieră pentru francezul Mathieu Faivre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cupa Mondială masculină de schi alpin

Primul succes din carieră pentru francezul Mathieu Faivre

Sport 06 Decembrie 2016 / 21:27 564 accesări
Mathieu Faivre a fost mai rapid decât Marcel Hirscher la Val-d'Isère

Mathieu Faivre a fost mai rapid decât Marcel Hirscher la Val-d'Isère

Cupa Mondială masculină la schi alpin, revenită în Europa la sfârșitul săptămânii trecute, mult mai devreme decât preconizaseră cei care au întocmit calendarul acestui sezon, a continuat cu o probă de slalom uriaș găzduită tot de Val-d'Isère, stațiunea franceză în care vineri și sâmbătă au fost programate o coborâre și un super-G. Cursa a adus primul succes din carieră pentru unul dintre favoriții publicului, schiorul francez Mathieu Faivre, care a reușit să-l depășească pe marele favorit, Marcel Hirscher. Austriacul era lider după prima manșă, cu o sutime avans față de Faivre, dar a terminat al doilea, cu 49 de sutimi întârziere. Un alt francez, Alexis Pinturault, a completat podiumul, sosind la o secundă și 11 sutimi de învingător.

În clasamentul general al Cupei Mondiale la schi alpin conduce Hirscher, cu 280 de puncte, urmat de norvegianul Kjetil Jansrud 200p, Pinturault 184p, norvegianul Aksel Lund Svindal 140p și Faivre 129p.

Și la sfârșitul acestei săptămâni se va concura la Val d'Isère, unde sunt programate un slalom uriaș și un slalom special. Reamintim că în stațiunea franceză au fost recuperate cele trei curse programate inițial la Beaver Creek (SUA) și mutate în Europa din cauza timpului nefavorabil.

Citește și:

Kjetil Jansrud, „regele” din Val-d'Isère

A 40-a victorie din carieră pentru Marcel Hirscher

Kristoffersen ratează concursul de la Levi din cauza unui conflict cu federația norvegiană

Alexis Pinturault, învingător în prima cursă masculină de schi a sezonului

Lara Gut a câștigat prima etapă din noul sezon al Cupei Mondiale la schi alpin



12