Prins de polițiștii de frontieră când încerca să iasă din țară cu un document fals

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prins de polițiștii de frontieră când încerca să iasă din țară cu un document fals

15 Februarie 2016 / 11:57 368 accesări

Un bărbat de 34 de ani din judeţul Hunedoara a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Cenad în timp ce încerca să iasă din ţară cu o carte de identitate falsă, iar în urma cercetărilor a reieşit că acesta a fost dat în urmărire generală, după ce fusese condamnat la închisoare cu executare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș, polițiștii de frontieră de la Cenad au prins, duminică după-amiază, un bărbat de 34 de ani, din județul Hunedoara, care încerca să iasă din țară folosind o carte de identitate falsă.

"La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana în cauză se numeşte Paul I., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în judeţul Hunedoara şi figura în bazele de date ca fiind urmărită general, alertă introdusă de autorităţile române", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, pe numele bărbatului fusese emis de către Judecătoria Luduş un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an şi patru luni, pentru vătămare corporală.

Bărbatul le-a declarat poliţiştilor că ştia că este căutat de autorităţi, achiziţionându-şi o carte de identitate falsă de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, în luna iulie a anului trecut, în schimbul sumei de 350 de euro.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

El este cercetat pentru fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.



Ştiri recomandate

12