Probleme în copilăria Ilincăi Vandici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Probleme în copilăria Ilincăi Vandici

Monden 18 Noiembrie 2014 / 00:00 695 accesări

Una dintre cele mai frumoase femei din showbiz, Ilinca Vandici, și-a păstrat viața de familie cât a putut de mult la distanță de reflectoare. Acum însă blonda a făcut mărturisiri despre greutățile prin care a trecut, ea considerându-se o persoană puternică pentru că a depășit multe provocări. „Mi-am pierdut tatăl, iar mama a avut probleme de sănătate… Toate s-au răsfrânt asupra mea, dar am reuşit să mă maturizez şi să le fac faţă cu brio. Nu am mers la psiholog, ci am citit cărţi motivaţionale, dar cred că nimic nu te ajută mai mult decât dacă eşti conştient că ai în tine puterea asta. Pe lângă asta am avut prieteni lângă mine, care au ştiut să mă susţină şi să îmi spună o vorbă bună la momentul potrivit. Cel mai important este că am reuşit de fiecare dată să accept ceea ce se întâmplă, fără să mă întreb de ce mi se întâmplă mie. Am încetat să-mi plâng de milă sau să-mi pun întrebări existenţiale. M-am străduit să accept de fiecare dată tot ce mi s-a întâmplat, şi bun, şi rău”, a spus Ilinca Vandici.

Ea a confirmat și faptul că nu și-a făcut nicio operație estetică, dar nu exclude această posibilitate. „Nu am nicio intervenţie estetică până în momentul de faţă şi nici nu mă gândesc să-mi fac. Probabil după ce voi avea copii”, a mai spus vedeta.



12