În primăvara acestui an, reputatul jurnalist american Patrick Basham, director al Democracy Institute, publica în „New York Times“ un articol prin care acuza că România se transformă într-o dictatură a terorii prin arest preventiv, ce vizează în principal personalități publice. Acuzațiile jurnalistului se justifică cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, țara noastră nu a mai funcționat în limitele normalului. În baza unor așa-zise suspiciuni rezonabile, fară a avea probe temeinice, ci doar niște simple denunțuri, sute de politicieni, funcționari publici și oameni de afaceri au fost încătușați, reținuți și, apoi, arestați, într-o încercare de a demonstra că statul de drept (expresie des folosită de Traian Băsescu și acoliții săi în bătălia cu adversarii politici) și Justiția funcționează și că au rezultate.

CĂTĂLIN VOICU, RECORDMANUL ARESTĂRILOR Dacă în urmă cu cinci ani abia zăreai pe la DNA câte un politician, în ultimii trei ani am asistat la o adevărată sarabandă de audieri, cele mai multe soldându-se cu rețineri și, apoi, cu trimiterea în spatele gratiilor pentru 30 de zile. Conform legii, măsura arestării preventive este un instrument excepțional, folosit doar în anumite situații. Din păcate pentru sănătatea sistemului judiciar, arestul preventiv s-a transformat într-o practică obișnuită, devenind un fel de normalitate. Mai grav este că Justiția din România a abuzat de această măsură a arestului preventiv, unii ajungând să stea în spatele gratiilor luni bune, deși nu fuseseră condamnați. Unul dintre cele mai elocvente cazuri este al Marianei Rarinca, pensionara din Galați care a stat pe nedrept 191 de zile în arest, fiind acuzată că a şantajat-o pe şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu. Deși fusese condamnată inițial de Tribunalului Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare, femeia a fost achitată ulterior de Curtea de Apel București. Un alt caz controversat este cel al fostului senator Cătălin Voicu, care a stat în arest preventiv nu mai puțin de 480 de zile, adică un an și patru luni, el fiind judecat pentru trafic de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupție.

CONSTANTINESCU ȘI MAZĂRE, ARESTAȚI ABUZIV? Perioade lungi de arest preventiv au primit și aleșii constănțeni, printre care se numără președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, și fostul primar al Constanței Radu Mazăre, care au stat fiecare în arest aproximativ 80 de zile, cu mențiunea că șeful CJC a fost privat de libertate în două rânduri. Mai întâi din noiembrie până în decembrie 2014, apoi din februarie până la finele lunii martie în arest preventiv, iar din martie până în iunie în arest la domiciliu. Nu de puține ori, atât Constantinescu, cât și Mazăre au spus că au fost arestați în mod abuziv, pentru că procurorii nu au avut niciun fel de probe în acuzațiile care le-au fost aduse. Mai mult, Constantinescu a punctat că el a fost învinuit pentru că a dus la îndeplinire hotărâri ale CJC. „Nu am înțeles niciodată de ce am fost atât de mult ținut în arest, în condițiile în care martorii din dosarele mele fuseseră audiați și nu mai aveam cum să influențez mersul anchetei. Dar așa funcționează Justiția în România”, a punctat Constantinescu.

CCR PUNE FRÂNĂ EXCESELOR Practicile magistraților de a prelungi la nesfârșit măsura arestului preventiv au fost tăiate, zilele trecute, de magistrații Curții Constituționale a României (CCR), care au hotărât numărul maxim de zile în care o persoană poate fi privată de libertate. Cu alte cuvinte, potrivit CCR, un inculpat nu poate sta mai mult de 180 de zile în arest, fie el preventiv, la domiciliu sau ambele. ”Curtea a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (10) din Codul de Procedură Penală, care au următorul conținut: „Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale”. În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că măsura arestului la domiciliu „este similară cu cea a arestului preventiv atât sub aspectul includerii sale de către legiuitor în categoria măsurilor preventive, cât şi sub aspectul naturii sale privative de libertate”, se arată în hotărârea CCR. Decizia magistraților este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalul Dolj - Secția penală.