Proiectul pensiilor militare, aprobat de Guvern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiectul pensiilor militare, aprobat de Guvern

Justiție 23 Aprilie 2015 / 00:00 1989 accesări

Guvernul a aprobat ieri un proiect de lege care stabileşte regimul pensiilor militare și prevede că vor fi acordate astfel de prestații bănești și pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti ce îndeplinesc condiţiile de vechime în serviciu, această categorie profesională beneficiind în prezent de posibilitatea menținerii în activitate până la vârsta de 55 de ani. Sistemul pensiilor militare de stat va include pensia de serviciu, cea de invaliditate şi cea de urmaş. Vârsta de pensionare este prevăzută de legislația actuală și va crește, gradual, la 60 de ani, până în anul 2030. În același timp, proiectul prevede posibilitatea reducerii vârstei de pensionare în funcție de condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea angajatul, dar nu sub pragul de 45 de ani. Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani în serviciu, și care sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unități ori ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciu de către comisiile medico-militare de expertiză.



Ştiri recomandate

12