Protest cu utilaje grele în Portul Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protest cu utilaje grele în Portul Constanța

Social 01 Martie 2016 / 11:08 1862 accesări

Peste 300 de sindicaliști şi angajaţi din Portul Constanța, au protestat, marţi, aducând cu ei macarale şi graifere şi cerând destituirea conducerii Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța.

Protestatarii s-au adunat marţi dimineaţa în fața sediului CN APM SA Constanța, aducând mai multe utilaje grele, între care macarale și graifere, și au cerut demisia conducerii companiei, în cadrul unei acțiuni organizate de Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare și de Organizaţia Patronală "Operatorul Portuar".

Oamenii au avut pancarte cu inscripţii precum "Corupția ucide", "Dreptate până la capăt" sau "Vrem coerență și strategie, nu prostie și haos". Ei s-au manifestat zgomotos, bătând în butoaie de tablă.

Printre problemele invocate de protestatari s-a numărat necesitatea încheierii unor contracte de subconcesiune între "Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța și operatorii economici care și-au manifestat intenția în acest sens.

De asemenea, referitor la Master Planul Portului Constanţa, protestatarii au spus că acesta este un proiect lipsit de fundament tehnic și economic, bazat pe date false și necorelat cu strategiile de dezvoltare de la nivel național. Totodată, oamenii au invocat starea precară a infrastructurii de transport naval, tarifele majorate unilateral, arbitrar și nefundamentat, neimplementarea procedurii de subconcesiune privind bunurile proprietate publică a statului, etc.

"Având în vedere disfuncționalitățile constatate și reclamate în mod constant de către comunitatea portuară privind actul de administrare și lipsa unei strategii viabile a activităților desfășurate în perimetrul portuar, Organizația Patronală Operatorul Portuar Constanța și Federația Națională a Sindicatelor Portuare solicită revocarea atât a mandatului administratorilor, cât și a întregii conduceri executive a Companiei Naționale”, au afirmat reprezentanţii patronatului şi sindicatelor portuare.

Protestatul a durat aproximativ o oră și jumătate și s-a încheiat pașnic, în jurul orei 10.30.

O parte a patronatelor şi sindicatelor din Portul Constanţa cer, de mai multe luni, demiterea Consiliului de Administraţie și conducerii executive a CN APMC, organizând în acest sens mai multe proteste în fața sediului companiei.

Taguri articol


12