Punctaj maxim pentru juniorii D de la FC Viitorul în turneul semifinal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”

Punctaj maxim pentru juniorii D de la FC Viitorul în turneul semifinal

Sport 11 Iunie 2016 / 15:45 694 accesări
Jucătorii pregătiţi de Ionuţ Mihu au câştigat Grupa A cu victorii pe linie

Jucătorii pregătiţi de Ionuţ Mihu au câştigat Grupa A cu victorii pe linie

Sâmbătă, la Suceava, s-au disputat ultimele partide din cadrul Grupei A a turneului semifinal al Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor D, jucători născuţi după 1 ianuarie 2003. După 5-0 (Sasha Agiveli 3, Nicolas Popescu și Răzvan Tănasă) cu Juniorul Suceava și 2-1 (Sasha Agiveli și Răzvan Iorga) cu Regal Sport Bucureşti, FC Viitorul a obţinut a treia victorie consecutivă, 5-1 (George Dragomir, Nicolas Popescu, Ionuț Tudori, Răzvan Tănasă și Sasha Agiveli) cu Stars Brăila. Tot sâmbătă, Regal Sport Bucureşti a învins, scor 4-1, pe Juniorul Suceava. Clasament final Grupa A: 1. FC VIITORUL 9p, 2. Regal Sport București 4p, 3. Juniorul Suceava 3p, 4.Stars Brăila 1p.

Echipa antrenată de Ionuț Mihu a obţinut astfel calificarea în finala Campionatului Naţional, urmând să lupte pentru titlul de campioană la 18 iunie, de la ora 19.00, la Buftea, cu ASU Politehnica Timişoara. Lotul formaţiei FC Viitorul care a participat la turneul semifinal de la Suceava a fost alcătuit din următorii jucători: Ionuţ Stănescu, Cosmin Trandafir şi Denis Bărăgoană - portari; Sasha Agiveli, Ştefan Bodişteanu, Andrei Ciolacu, Ionuţ Cojocaru, Gabriel Dănuleasa, George Dragomir, Răzvan Iorga, Nicolas Popescu, Răzvan Puiu, Leonard Rotar, Răzvan Suciu, Răzvan Tănasă, Ionuţ Tudori şi Ianis Vrişcu - jucători de câmp.

PERFORMER LUPTĂ PENTRU CALIFICAREA ÎN FINALA CUPEI ROMÂNIEI U17

Duminică, de la ora 12.00, la Constanţa, pe stadionul „SNC”, în semifinalele Cupei României la fotbal Under 17, competiție rezervată jucătorilor născuţi după 1 ianuarie 1999 și organizată în premieră de către Federația Română de Fotbal, juniorii B de la ACS Performer Constanța vor forţa calificarea în ultimul act al competiţiei. După ce a eliminat-o în sferturi pe Universitatea Cluj, Performer va întâlni echipa Ardealul Cluj, care a trecut în sferturi de FC Viitorul. În cealaltă semifinală se întâlnesc Pandurii Tg. Jiu și CS U. Craiova. Finala competiției este programată la 18 iunie, la Buftea.



12