RAJA a introdus tehnologia cu raze ultraviolete pentru dezinfecţia apei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră națională

RAJA a introdus tehnologia cu raze ultraviolete pentru dezinfecţia apei

Social 12 Iunie 2015 / 00:00 1594 accesări

În premieră pentru România, la Poarta Albă funcţionează prima stație de epurare care tratează apa uzată cu ultraviolete. Vorbim despre o stație care s-a inaugurat ieri și de care beneficiază atât locuitorii din Poarta Albă, cât și cei din Valu lui Traian și Murfatlar. ”Este un obiectiv modern, proiectat pentru 55 de mii de locuitori, care epurează un debit maxim de 12.980 de metri cubi pe zi și îndeplinește standardele privind protecția mediului”, a declarat directorul general al RAJA Constanța, Felix Stroe. Tehnologia cu ultraviolete este o metodă sigură pentru tratarea apei, care nu afectează mediul înconjurător. În urma tratării, proprietăţile fizice şi chimice ale apei nu se schimbă, dar se reuşeşte eliminarea eventualelor componente bacteriologice. ”Apa trece printr-o treaptă de tratare cu ultraviolete. Radiațiile ultraviolete distrug în proporție de 99,99% orice germeni și nu sunt nocive pentru viață. În acest fel, apa uzată care ajunge în Canalul Dunăre - Marea Neagră are aceleași calități ca cea de la robinet”, a precizat Felix Stroe. În acest moment, stația este în operare, fiind în faza de notificare a defectelor, când sunt urmăriți parametrii de funcționare, sunt remediate eventualele erori de montaj și se calibrează utilajele și echipamentele.

MIROSURI NEPLĂCUTE ÎN ZONĂ O astfel de investiție era necesară în zonă, mai ales că vechea stație, construită cu peste 50 de ani în urmă, era ineficientă. ”Mi-am dorit foarte mult această stație de epurare. Localitatea avea de suferit din cauza mirosului. Stația veche nu mai funcționa la parametrii optimi, iar în apropiere se simțea un miros insuportabil și aveam plângeri din partea cetățenilor”, a spus primarul localității Poarta Albă, Vasile Delicoti, la inaugurarea noii stații de epurare. Potrivit șefului de secție al stațiilor de epurare RAJA Constanța, Roxana Manea, noua stație este o uzină chimică complexă, care tratează apa în 3 trepte - mecanică, chimică și biologică. Stația a fost proiectată în așa fel încât costurile de operare să fie cât mai mici. ”Centrala este prevăzută cu instalații și utilaje care-i permit să-și asigure necesarul de energie termică și electrică prin conversia biogazului”, a explicat Manea. Potrivit directorului general al RAJA Constanța, investiția s-a ridicat la peste 43 de milioane de lei. Până la sfârșitul lui 2016, RAJA Constanța va avea în exploatare 26 de stații de epurare.



12