Rebelii au pierdut noi poziții în provincia siriană Alep

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rebelii au pierdut noi poziții în provincia siriană Alep

08 Februarie 2016 / 14:45 722 accesări

Rebelii din provincia siriană Alep (nord) s-au retras din trei localități amenințate de lovituri aeriene ruse, permițând astfel forțelor kurde să preia controlul asupra acestora, a relatat luni Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.

„După lupte limitate între rebeli și kurzi în localitățile Merenar, Aqlamiya și Deir Jamal, locuitorii au cerut rebelilor să se retragă de teama loviturilor rusești, care sprijină ofensiva armatei regimului”, a indicat pentru agenția franceză de presă Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO, organizație neguvernamentală siriană cu sediul la Londra, care dispune de o vastă rețea de informare pe întreg teritoriul Siriei.

Unitățile de Protecție a Poporului Kurd (YPG), principala forță kurdă în Siria, a preluat controlul duminică seara asupra celor trei localități, la numai câteva zile după ce ocupase alte trei orașe.

Insurgenții sunt prinși 'în clește' acum în partea de nord a provinciei de milițiile kurde, trupele regimului și jihadiștii Statului Islamic (SI). Kurzii luptă independent de rebeli și regimul de la Damasc.

Fiecare dintre beligeranți încearcă să-și extindă zona de control în această provincie-cheie de la frontiera cu Turcia. Kurzii doresc 'să-și extindă teritoriul' în respectiva provincie, care corespunde unuia din cele trei 'cantoane' aleadministrației autonomiei kurde.

La rândul său, armata regimului sirian, sprijinită aerian de Rusia, continuă să avanseze spre orașul rebelilor Tall Rifaat, situat la numai 20 de kilometri de frontiera turcă. „Loialiștii sunt acum la 5 kilometri după ce au recucerit de la rebeli un sat”, a indicat directorul OSDO.

Bătălia pentru Alep ar putea reprezenta un punct de cotitură pentru războiul sirian pentru că o pierdere totală a acestui al doilea oraș ca mărime din Siria, împărțit în două după 2012, ar putea slăbi în mod substanțial grupările rebele, în dificultate pe alte fronturi.

Taguri articol
RebeliAlepSiriaPierderiPoziții


12