Recomandări pe timp de ger

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recomandări pe timp de ger

Sănătate 08 Ianuarie 2015 / 00:00 684 accesări

Cum, în aceste zile, temperaturile extrem de scăzute au pus stăpânire și pe Constanța, medicii vin cu unele recomandări astfel încât să nu avem de suferit. Reamintim câteva dintre sfaturile șefului Biroului de programe de sănătate și educație pentru sănătate din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța, totodată master european în promovarea sănătății, dr. Loti Popescu, citată pe site-ul www.dspct.ro. Astfel, atât copiii, cât și vârstnicii (grupele populaționale mai vulnerabile, care răcesc mai ușor, a căror imunitate este mai slabă) trebuie să se îmbrace adecvat momentului zilei și temperaturilor de afară. Alimentația trebuie să fie bogată în legume și fructe crude (se recomandă cinci porții/zi); aportul de apă trebuie să fie de 2 l/zi; trebuie un aport corespunzător de proteine (vegetale, animale); grăsimile pot fi într-o cantitate mai mare decât în perioadele călduroase, dar să nu fie în exces. Tot medicul ne sfătuiește să nu renunțăm la mișcare, activitatea fizică fiind cea care menține imunitatea astfel încât să poată fi prevenite îmbolnăvirile. Nu în ultimul rând, este indicat consumul de legume și fructe crude, ceaiuri din plante, miere și produse ale stupului, suplimente alimentare care ajută la păstrarea imunității, dar și asigurarea igienei corecte a mâinilor. ”Zilele umede și în care este prezentă ceața sunt un factor favorizant pentru răceli, dureri de cap, “dureri de mijloc”. Îmbrăcați-vă adecvat, protejați-vă zonele vulnerabile și expuneți-vă la vremea de afară doar strict, fără a sta prea mult în condiții defavorabile”, spune dr. Loti Popescu. În cazul în care nu ascultați sfatul medicilor, vă puteți alege, printre altele, cu degerături. Expunerea îndelungată la temperaturi scăzute, însoţite de umezeală şi vânt afectează în special zonele expuse, extremităţile cum ar fi: faţa, nasul, urechile, degetele mâinilor, picioarele, determinând astfel apariţia degerăturilor. Pielea capătă o nuanţă roşiatică din cauza îngheţului, care se poate remedia prin aplicarea unei creme, cum ar fi cea de gălbenele, dar trebuie menționat că pot fi și degerături grave, de data aceasta impunându-se, de urgență, prezența la doctor.

Taguri articol


12