Pelicula ”Star Wars: The Force Awakens” cel mai recent film din franciza științifico-fantastică, a stabilit un nou record la încasările înregistrate de un film în primul weekend de la lansare pe piețele din SUA și Canada, cu încasări de 238 de milioane de dolari. Precedentul record fusese stabilit în vara acestui an, de ”Jurassic World”, care în primul weekend a avut încasări de 208,8 milioane de dolari în America de Nord. La nivel global, ”Star Wars: Trezirea Forței” a generat încasări de 517 milioane de dolari, aproape de recordul de 524,9 milioane de dolari stabilit în acest an de ”Jurassic World”.
Cu 14,4 milioane de dolari după proiecții în 3.653 de săli de cinema din America de Nord, filmul de animație ”Alvin and the Chipmunks: The Road Chip”, care va avea premiera în România la 29 ianuarie 2016, ocupă poziția a doua în box office. Locul al treilea revine filmului ”Sisters”, cu Tina Fey și Amy Poehler, despre două surori nu foarte apropiate, care sunt chemate de urgență la casa părintească, pentru-a-și goli dormitoarele copilăriei, pentru că părinții lor s-au decis că e timpul să vândă casa. Acest nou film al lui Jason Moore, regizorul comediei ”Pitch Perfect”, a strâns 13,42 milioane de dolari în weekend-ul de lansare pe continentul nord-american.
Ultimul episod din saga post-apocaliptică ”Hunger Games”, ”The Hunger Games: Mockingjay - Part 2”, a acumulat 5,65 milioane de dolari (254,44 milioane în cinci săptămâni), plasându-se pe locul al patrulea în acest weekend. ”Creed”, un film despre Adonis Creed (Michael B. Jordan), nepotul rivalului în ring al lui Rocky Balboa, Apollo, care ajunge sub tutela bărânului Rocky, deși acceptă cu greu să îl aibă ca mentor, a strâns 5,08 milioane de dolari în a patra săptămână de la lansare și un total de 87,9 milioane. Filmul, care încheie top 5 din acest weekend în America de Nord, va avea premiera în România la 1 ianuarie 2016.
.