România mai face un pas către ridicarea vizelor SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România mai face un pas către ridicarea vizelor SUA

Externe 04 Mai 2010 / 00:00 710 accesări

Memorandumul încheiat luni între SRI şi Federal Air Marshals, prin care ofiţeri români sub acoperire vor urca înarmaţi la bordul viitoarelor curse TAROM cu destinaţia SUA, reprezintă una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite de România pentru ridicarea vizelor americane. ”Există un număr de cerinţe pentru intrarea României în programul Visa Waver şi printre acestea se numără emiterea de paşapoarte electronice, raportarea actelor pierdute sau furate către Interpol, asigurarea unei siguranţe crescute a documentelor de călătorie, plasarea ofiţerilor de securitate la bordul curselor aeriene. Desigur, condiţia pe care o îndepliniţi astăzi este una dintre numeroasele condiţii”, a declarat luni, la ceremonia de semnare a acestui memorandum, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein. El a reamintit că după atentatele din 11 septembrie 2001 Guvernul SUA a extins programul Air Marshals, iar numărul ofiţerilor aflaţi la bordul curselor aeriene a crescut exponenţial şi astfel a crescut şi securitatea pasagerilor. Înainte de atentate existau doar câteva zeci de ofiţeri la bordul curselor aeriene. Mark Gitenstein a mai spus că Memorandumul semnat luni va consolida şi mai mult relaţia strânsă în domeniul securităţii dintre România şi SUA şi va îmbunătăţi capacitatea SUA de a răspunde ameninţărilor la adresa securităţii aviatice.

Programul Visa Waiver este facilitatea prin care cetăţenii unei ţări pot călători în SUA fără a avea nevoie în prealabil de obţinerea unei vize pentru intrarea pe teritoriul american de la Ambasada SUA, dacă şederea se desfăşoară pe o perioadă mai mică de 90 de zile. Una dintre condiţiile importante pentru admiterea unei ţări în acest program este ca rata de respingere a vizelor SUA solicitate de cetăţenii respectivei ţări să nu fie mai mare de 3%. Admiterea în Visa Waiver ţine însă şi de îndeplinirea anumitor criterii tehnice, precum implementarea paşapoartelor electronice, schimbul de informaţii cu privire la persoanele suspecte de activităţi teroriste, raportarea paşapoartelor furate sau pierdute şi implementarea programului Air Marshals pe cursele aeriene directe cu SUA. România a implementat sistemul paşapoartelor electronice şi va ridica nivelul de securitate şi securizare a frontierelor, odată cu pregătirile pentru aderarea la Schengen. De asemenea, autorităţile române îşi propun să-şi eficientizeze eforturile de combatere a imigraţiei ilegale.

România, alături de Bulgaria, Polonia şi Cipru, sunt cele patru ţări din UE care nu sunt încă incluse în Visa Waiver. Dintre aceste patru ţări UE ai căror cetăţeni încă mai au nevoie de vize pentru a intra în SUA, România are rata cea mai mare de respingere a vizelor ( 26,3% la 1 octombrie 2009). Polonia a înregistrat, în 2009, o rată de refuz de 13,5%, iar Bulgaria de 17,8%. Luna trecută, pentru a îmbunătăţi rata de respingere a vizelor, Ministerul român de Externe în colaborare cu Ambasada SUA la Bucureşti a lansat o campanie de informare a populaţiei intitulată ”Viză pentru SUA”. Proiectul vizează prezentarea de informaţii privind procedura de solicitare a unei vize temporare pentru SUA, demers ce sprijină îndeplinirea criteriilor tehnice de către România pentru includerea în programul Visa Waiver.

Taguri articol


12