România nu acceptă refugiați băgați pe gât

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Consens între președinte și șeful Guvernului

România nu acceptă refugiați băgați pe gât

Politică 09 Septembrie 2015 / 00:00 1117 accesări

În sfârșit, președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta vorbesc aceeași limbă, deși au simpatii politice diferite. Șeful statului și premierul României au căzut de acord asupra faptului că țara noastră nu trebuie să accepte impunerea unei cote obligatorii de imigranți din Africa și Orientul Mijlociu, așa cum doresc statele din Vest cu o economie puternică. „Fiecare stat membru analizează câţi refugiaţi poate primi, comunică asta şi Comisia Europeană va centraliza datele. România a comunicat la începutul lunii iulie că poate primi 1.785 de refugiaţi, deoarece atâtea locuri avem”, a spus, luni seara, Iohannis. Pe de altă parte, șeful statului a afirmat că, în mod paradoxal, faptul că România nu este membră a spaţiului Schengen a fost un avantaj, deoarece imigranţii nu au putut intra în țara noastră fără a fi supravegheaţi, şi exclude posibilitatea unui val de refugiați, ca în statele vecine. ”Putem trata cu calm, răspundere şi solidaritate faţă de ţările unde există un număr mare de imigranți. Nu e cazul să reacţionăm isteric, cum nu e cazul să ne arătăm latura xenofobă”, a declarat Iohannis.

FĂRĂ COTE OBLIGATORII După afirmațiile de luni seara ale președintelui, premierul Victor Ponta a anunțat, ieri, că va discuta cu șeful statului pe tema numărului de imigranți pe care îi poate găzdui România, avansând posibilitatea ca această discuție să aibă loc înainte de ședința CSAT, care este programată pentru săptămâna viitoare. „Prin anunțul făcut de președinte, lucrurile s-au tranșat: România nu este de acord cu cote obligatorii, poate să primească în acest moment 1.500 de refugiați, deoarece 200 de locuri, din cele 1.785, sunt ocupate. Mai mult nu putem”, a declarat Ponta.



Ştiri recomandate

12