Ronnie O’Sullivan a câștigat Mastersul pentru a șaptea oară, record absolut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ronnie O’Sullivan a câștigat Mastersul pentru a șaptea oară, record absolut

Sport 23 Ianuarie 2017 / 18:51 2006 accesări
Ronnie O’Sullivan a început excelent anul 2017

Ronnie O’Sullivan a început excelent anul 2017

Jucătorul englez de snooker Ronnie O’Sullivan a câștigat ediția 2017 a Mastersului de la Londra, acesta fiind al șaptelea său trofeu în turneul care deschide anul. Este un nou record pe care îl stabilește O’Sullivan, până acum englezul fiind la egalitate de trofee obținute la Masters cu scoțianul Stephen Hendry, ambii triumfând de câte șase ori în competiția găzduită de Alexandra Palace.

În finală, O’Sullivan l-a învins pe compatriotul său Joe Perry cu scorul de 10-7. Perry a început mai bine partida și a condus cu 4-1, dar Ronnie a câștigat șapte jocuri consecutive și s-a desprins la 8-4. Perry s-a apropiat la 8-6, O’Sullivan și-a adjudecat următorul joc și apoi a pus capăt întâlnirii după ce a câștigat jocul al 17-lea. Pentru succesul obținut, O’Sullivan a primit un cec în valoare de 200.000 de lire sterline, în timp ce finalistul a fost recompensat cu 90.000 de lire.

O’Sullivan a câștigat turneul pentru al doilea an consecutiv, în 2016 învingându-l în finală pe Barry Hawkins cu 10-1. Anterior, „Racheta” se mai impusese la Masters în 1995, 2005, 2007, 2009 și 2014. Joe Perry (42 de ani) a fost pentru prima dată prezent în finala Mastersului. Ronnie O’Sullivan a primit și trofeul Paul Hunter, titulatură acordată distincției de la Masters în memoria fostului jucător britanic, triplu campion în competiția londoneză, care a murit de cancer pe 9 octombrie 2006, la vârsta de numai 27 de ani.

Succesul din Alexandra Palace este al 17-lea pentru Ronnie într-unul dintre cele trei turnee din „Tripla Coroană” (Campionatul Regatului Unit, Mastersul și Campionatul Mondial), englezul aflându-se acum la doar o lungime distanță de recordul de victorii în acest tip de competiții, deținut de același Stephen Hendry. „Aceasta este probabil cea mai mare victorie din carieră. Joe este un jucător fantastic, nu poate fi altfel din moment ce a ajuns până în finala Mastersului. Dar am știut să controlez presiunea, nu mă gândesc la recorduri, doar la plăcerea de a juca. Sunt foarte fericit că am putut ridica acest trofeu, care a primit numele lui Paul, un tip fantastic, o legendă a snookerului, un jucător iubit de toți și care nu va fi uitat niciodată”, a declarat Ronnie O’Sullivan la finalul partidei.

Următorul turneu de anvergură din snookerul mondial profesionist va fi Mastersul German, care va debuta pe 1 februarie și care anul trecut a fost adjudecat de Martin Gould.

Citește și:

Mark Selby și-a adjudecat Campionatului Regatului Unit

Mark King s-a impus în turneul de snooker de la Belfast

Scoţianul John Higgins a reuşit la Belfast al optulea break maxim al carierei

Chinezul Zhao Xintong este comparat cu Ronnie O'Sullivan, la doar 19 ani

Mark Selby a câștigat Campionatul Internațional de snooker

Primul titlu major pentru chinezul Liang Wenbo

Judd Trump a câştigat Snooker European Masters de la Bucureşti

Taguri articol


12