S-a confirmat! Gripă aviară în Portul Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Focar secundar

S-a confirmat! Gripă aviară în Portul Constanța!

Sănătate 05 Decembrie 2016 / 17:41 2612 accesări

Specialiștii Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală din București au confirmat luni, 5 decembrie, prezența virusului influenței aviare în probele prelevate de la un cadavru de cormoran recoltat din Portul Constanța. ”Având în vedere că respectivul cadavru de cormoran a fost găsit la o distanță de 300 m de locul unde a fost identificat cadavrul lebedei de iarnă (la care s-a confirmat prezența virusului influenței aviare, subtipul H5N8), acesta este considerat focar secundar de influență aviară. Ca urmare, se mențin măsurile dispuse și întreprinse de ANSVSA, odată cu declararea focarului de influență aviară, din data de 28.11.2016”, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Animalelor (ASVSA).

S-A ACTIVAT CENTRUL LOCAL DE COMBATERE A BOLILOR

La nivelul județului Constanța a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor și au fost instituite măsuri zilnice din partea DSVSA Constanța către ANSVSA. Veterinarii fac apel la populație pentru a respecta măsurile necesare pentru a împiedica răspândirea virusului: menținerea păsărilor din gospodărie în adăposturi închise pentru a împiedica venirea acestora în contact cu păsările salbatice; interzicerea mișcării păsărilor din sau în afara exploatațiilor fără aprobarea autorității competente; interzicerea accesului rațelor și gâștelor domestice la luciu de apă pentru a evita contactul cu păsările sălbatice; interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apa de suprafață, provenită din lacuri sau bălți; obligativitatea proprietarilor de a informa medicii veterinari despre orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate înregistrat în gospodărie; în cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgență medicul veterinar de liberă practică sau DSVSA județeană pentru prelevarea cadavrelor și trimiterea lor pentru efectuarea examenului de laborator; interzicerea expedierii de: păsări, carne proaspătă, carne tocată, carne separată mecanic, preparate şi produse din carne provenite de la păsări domestice, originare din zonele de control şi de la vânat sălbatic cu pene din zona respectivă, din zonele de restricție sanitară veterinară, fără avizul autorității sanitare veterinare; interzicerea organizării de târguri, piețe și expoziții de animale.



12