Salah Abdeslam a ajuns la închisoarea din Bruges

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salah Abdeslam a ajuns la închisoarea din Bruges

Externe 19 Martie 2016 / 21:23 798 accesări

Salah Abdeslam, suspect-cheie în ancheta asupra atentatelor de la Paris, a ajuns la închisoarea din Bruges (nord-vest) unde a a fost încarcerat, a făcut cunoscut sâmbătă, în jurul orelor 18.00, administrația penitenciarelor din Belgia, potrivit AFP.

"A ajuns la închisoarea din Bruges", a declarat purtătoarea de cuvânt a administrației penitenciarelor din Belgia, Kathleen Van De Vijver.

El va sta într-o celulă din aripa "de securitate specială și individuală" creată în 2008 pentru "persoanele care prezintă un risc de evadare și cei care au probleme de comportament în închisorile normale", a precizat Kathleen Van De Vijver.

Salah Abdeslam, care a fost rănit vineri la picior, a părăsit la bordul unei ambulanțe, sub escorta poliției, sediul poliției judiciare federale de la Bruxelles, unde a fost audiat pentru prima dată după arestarea sa cu o zi înainte.

Francezul de origine marocană, în vârstă de 26 de ani, a fost inculpat sâmbătă pentru "crime teroriste și participare la activitățile unui grup terorist".

Autorităţile franceze emit un nou mandat de arestare pe numele lui Salah Abdeslam

Autorităţile judiciare franceze emit un nou mandat de arestare european pe numele lui Salah Abdeslam, a anunţat sâmbătă Ministerul francez al Justiţiei, relatează DPA online.

Acest nou mandat "vizează să-l completeze pe cel emis în noiembrie 2015, după atacurile de la Paris, pentru a acoperi toate acuzaţiile împotriva sa", afirmă ministrul Jean-Jacques Urvoas, citat într-un comunicat.

Emiterea acestui nou mandat de arestare înlocuieşte procedura de extrădare între state membre ale Uniunii Europene, se arată în comunicat.

Citește și:

Amprentele digitale confirmă că Salah Abdeslam este arestat la Bruxelles

Salah Abdeslam va refuza extrădarea sa în Franța



12