Salariați ai RATC Constanța ies în stradă. Cât câștigă un șofer de autobuz

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariați ai RATC Constanța ies în stradă. Cât câștigă un șofer de autobuz

Social 30 August 2016 / 16:48 14374 accesări

Directorul adjunct al RATC Constanța, Dumitru Coiciu, despre unii protestatari: ”(...) au fost sancționați - furau motorină, veneau în chiloți la muncă, luau bani de la călători”

Directorul adjunct al RATC Constanța, Dumitru Coiciu, despre unii protestatari: ”(...) au fost sancționați - furau motorină, veneau în chiloți la muncă, luau bani de la călători”

Membrii sindicatului nereprezentativ al RATC, aproximativ 100 la număr, vor ieși în stradă vineri, 2 septembrie, de la ora 12.00, în fața Primăriei Constanța. Ei spun că își doresc salarii mai mari, dar și rezolvarea problemelor financiare pe care le are Regia. Pe de altă parte, conducerea Regiei susține că protestul este nejustificat, mai ales că salariile angajaților au fost mărite considerabil, începând din 1 mai. ”Nu au dreptate absolut deloc. Media unui salariu la Regie este de 2.600 de lei, iar media salariilor conducătorilor auto este de 2.700 de lei, având în vedere că lucrează și în weekend. Salariul unui șofer ajunge și la 3.600 de lei”, a declarat, pentru ”Telegraf”, directorul adjunct al RATC Constanța, Dumitru Coiciu.

CINE SUNT INIȚIATORII PROTESTULUI?

Mai mult, susține el, acest sindicat, care este minoritar, ar fi fost constituit împotriva sa, de către 3 angajați care au avut de-a lungul timpului probleme disciplinare: 2 șoferi și o dispeceră. ”Dispecera a fost mutată din postul său pe un alt post, acela de vânzător de bilete, iar șoferii au fost sancționați - furau motorină, veneau în chiloți la muncă, luau bani de la călători. Au probleme personale cu mine. Doi dintre ei m-au dat în judecată”, potrivit lui Coiciu. Directorul adjunct al RATC Constanța a explicat că ei au hotărât să protesteze fără să inițieze întâi un dialog cu conducerea RATC, așa cum ar fi fost normal. ”Nu m-au contactat. Au mers în schimb la Primărie și la Prefectură”, a spus Dumitru Coiciu.

SINDICATUL REPREZENTATIV NU PARTICIPĂ LA PROTEST

În același timp, membrii Sindicatului Liber Transport în Comun Constanța (sindicat reprezentativ al RATC Constanța - n.r.), format din aproximativ 500 din cei 720 de salariați, au anunțat că nu vor participa la acțiunea de protest organizată pe 2 septembrie. Oamenii spun că, într-adevăr, ar fi probleme la nivelul transportului în comun constănțean, însă au decis să le rezolve adresând un memoriu primarului Decebal Făgădău. În memoriul din 28 iulie, ei solicită primarului analiza situației economico-financiare a RATC Constanța; găsirea unor soluții pentru redresarea pe plan financiar a Regiei (reeșalonarea datoriilor); creșteri salariale ca urmare a aplatizării salariilor odată cu creșterea salariului minim pe economie; eliminarea concurenței neloiale din partea firmelor de maxi-taxi sau achiziționarea de autobuze noi. Potrivit lor, a avut loc o primă discuție cu primarul Constanței, care a dat asigurări că în cel mai scurt timp va avea loc o discuție mai amplă și cu factorii de decizie din Regie. Totodată, în prima ședință de Consiliu Local s-a pus pe ordinea de zi aprobarea rectificării de buget RATC pentru efectuarea auditului solicitat. ”(...) Cu privire la adunarea publică din 2 septembrie nici măcar nu am fost întrebați dacă vrem să participăm. Considerăm că acțiunea sindicatului nereprezentativ este tardivă și iese din tiparele luptei sindicale. Sindicatul reprezentativ, cunoscând mult mai bine problemele sindicaliștilor, luptă pentru a apăra toate drepturile câștigate în conformitate cu legea sindicatelor și a conflictelor de muncă”, au spus reprezentanții Sindicatului Liber Transport în Comun Constanța.



12