Intervențiile principalilor actori din telenovela dosarului de ucidere din culpă pe care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) i l-a însăilat fostului vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea capătă accente din ce în ce mai penibile. Imediat după votul din Senat care a blocat, spre disperarea Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, derularea unor proceduri judiciare - indiferent cât de ciudate par ele, Gabriel Oprea s-a sucit. Dacă, luni, Oprea a pledat aproape în genunchi pentru blocarea dosarului PICCJ, pe care îl consideră neavenit și abuziv, vineri, patru zile mai târziu, același fost vicepremier a remis o cerere către președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prin care solicită reluarea votului parlamentarilor în ce privește începerea urmăririi sale penale. "Nu a fost și nu este intenția mea să fug de Justiție. Însă ceea ce se întâmplă cu acest dosar nu este în regulă. Vreau dreptate pentru Bogdan Gigină, dar dosarul acesta nu pare a fi despre dreptate, ci despre răzbunări și răfuieli cu substrat politic", a trâmbițat Oprea pe Facebook.
Să înțelegem că s-a răsculat simțul dreptății în controversatul om politic sau că avem în față un nou joc de imagine mizerabil, în care ținta anchetei procurorilor a scăpat de cercetarea judiciară pentru scurt timp, cât îi mai permite imunitatea parlamentară (mai sunt doar câteva luni până la alegeri), și, știind că este aproape imposibil să se reia un vot în Parlament, încearcă să puncteze la capitolul "sărmanul om cinstit"? Aș înclina spre a doua variantă, având
în vedere că argumentele prezentate de procurori în acest caz sunt extrem de subțiri, după cum au afirmat mai toți specialiștii care și-au dat cu părerea pe această temă, și că, dacă se știa atât de onorabil, Oprea avea ocazia să demonstreze asta din prima, punându-se la dispoziția magistraților. Acum, din spatele unui vot negativ care blochează cercetarea, e greu să creadă cineva în sinceritatea demersului fostului vicepremier.
La fel de penibilă este și intervenția co-președintelui PNL Alina Gorghiu, care solicită insistent reluarea votului privind începrea urmăririi penale a lui Oprea. ''Este un mit faptul că nu se poate cere reluarea votului. Resping această sentinţă dată de PSD şi ALDE, că nu se poate relua votul în cazul Oprea. Categoric, se poate relua, depinde dacă dorim să îl folosim sau nu. Este un precedent pozitiv, nu unul negativ, cum a fost în cazul Şova. Nu există nicio normă legală care să împiedice Parlamentul să revoce o hotărâre sau o lege să fie abrogată. Doar deciziile Curţii Constituţionale şi hotărârile instanţelor sunt definitive şi irevocabile. În cazul Oprea, este vorba despre o hotărâre a Senatului, nu ne împiedică nimeni să o abrogăm, decât voinţa politică a cartelului politic care îşi împarte dreptatea de unul singur, PSD - ALDE'', spune Gorghiu.
Aștept cu nerăbdare alegerile generale din această iarnă. PNL va solicita și în acel caz reluarea votului, dacă rezultatul nu va fi unul mulțumitor pentru liberali?
Citește: