Că un asemenea personaj, cu valenţe politice pro-băsiste mult mai puternice decât cele culturale, ar fi trebuit singur să se dea plecat, o dată cu prăbuşirea puterii căcănii-portocalie (ca să-l cităm pe \"maestru\"), este de domeniul evidenţei. Dar nu: dezbaterea este inflamată mai degrabă de posibila sa debarcare, prin trecerea ICR sub controlul Senatului, decât de agăţarea sa penibilă de scaun. Consideră cumva \"societatea civilă\" că Senatul României este mai puţin respectabil decât \"înaltul\" patronaj al preşedintelui Băsescu? Nu va mai funcţiona ICR fără Patapievici pus păduche-n frunte? Se va afla - Doamne fereşte - câţi bani şi mai ales pe ce/pentru cine a tocat în ăştia şapte ani Institutul? Nu vor mai merge în străinătate în special \"intelectualii\" agreaţi pe puterea băsisto-portocalie? Nu vom mai promova ponei cu zvastică-n cur şi abstracţiuni elitist-avangardiste?

Institutul Cultural Român trebuie să existe în continuare, fără controlul cultural-artistic al Senatului, nici măcar al Preşedinţiei României. Dar dacă, dincolo de succese şi aprecieri, declanşează şi scandaloase controverse, exprimări artistice şocant-extremiste în numele libertăţii de expresie, ceva nu e-n regulă. Cultura română e suficient de puternică şi onorabilă, cât să se (auto)promoveze şi fără a avea în fruntea sa un cuplu gen Mihăieş-Patapievici. Poate, pe cineva care să nu îi fi înjurat cu spume la gură nici pe Iliescu, nici pe Geoană (Patapievici a pretins la un moment dat, într-un interviu acordat unui ziar spaniol, că există o casetă video cu Geoană primind sex oral!?!), nici pe Băsescu, nici poporul român - în general, pe nimeni? Cineva mai \"şters\", dar care să facă treabă, administrativ vorbind? Intelectualii sunt liberi să aibă preferinţe, vederi politice de stânga sau de dreapta, să semneze petiţii pro sau contra cuiva. Pare să fie din nou trendy ideea tâmpită că \"adevăraţii\" intelectuali trebuie să fie anti-PSD/USL şi cât mai de dreapta, când peste tot în Occident şi chiar şi-n State este exact invers. Dar statul român, pe bani publici, indiferent de \"culoarea\" aflată la guvernare, este dator să păstreze o linie de conduită de mijloc, într-un domeniu care funcţionează paralel cu diplomaţia: promovarea culturală a unei ţări, cu ce-are ea mai bun ca tradiţie perenă, nu cu extremism şi teribilism de conjunctură. Există extremisme şi în artă, valide cultural, câteodată. Dar, nu întâmplător, ţările îşi aleg ca ambasadori culturali exponenţi ai echilibrului, nu ai epatării. În \'70, Departamentul de Stat american, pentru a reface relaţiile culturale cu blocul comunist, i-a trimis, ca ambasadori, pe trupa de funk-soul-blues-jazz Blood Sweat and Tears şi nu pe punkiştii de la MC5. Se poate găsi şi în România anului 2012 o alternativă viabilă, ne-extremistă, necontroversată, pentru el Lider Maximo cultural Patapievici? Noi credem că se poate. Nici punk-ul (gunoi, în limba engleză) nu mai este ce era odată.