Serviciile medicale pentru cardiaci, decontate de stat și CJC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Serviciile medicale pentru cardiaci, decontate de stat și CJC

Administrație 01 August 2014 / 00:00 786 accesări

SERVICII De ani buni, Constanța are una dintre cele mai moderne clinici cardiovasculare din țară. Asta datorită faptului că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei” a înființat, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, un centru dedicat intervenţilor cardiovasculare, intitulat “Cardiolife”, care să salveze inimile constănțenilor. A fost şi un deziderat al medicilor, care a devenit posibil datorită implicării autorităţilor locale. La Centrul “Cardiolife” au fost salvate sute de inimi atât ale locuitorilor judeţului, cât şi ale turiştilor aflaţi pe litoral. Numai că acest efort a fost susținut numai de pe plan local, nu și pe cel național, guvernanții considerând de cuviință că bugetul statului este mult prea sărac pentru inimile constănțenilor. După ani de așteptare, cea mai mare unitate spitalicească din sud-estul României urmează să primească bani, din luna august, din partea Guvernului, astfel încât serviciile medicale oferite bolnavilor de inimă vor fi decontate și de la bugetul de stat, nu doar de CJC, așa cum s-a întâmplat până acum. În plus, spitalul din Constanța ar urma să intre, din 2015, în Programul Național al Inimii.

FINANȚARE Cum costurile intervențiilor medicale nu vor putea fi suportate în totalitate de la bugetul de stat, consilierii județeni au aprobat, ieri, menținerea cofinanțării pentru diverse servicii medicale pentru cardiaci. ”Practic, cheltuiala din partea noastră va fi mult mai mică decât până acum. Noi am considerat că, dacă încetăm ”Programul judeţean de prevenire şi reducere a mortalităţii ca urmare a IMA - infarctul miocardic acut”, zeci și sute de constănțeni vor avea de suferit. Noi am avut o discuție cu reprezentanții Ministerului Sănătății, cu care am stabilit să continuăm finanțarea, chiar dacă am alocat o sumă de bani, la începutul acestui an, pentru programul IMA, aproximativ 1,5 milioane de lei, din care s-au cheltuit aproape un milion de lei. Practic, nu vor mai fi cazuri care vor fi trimise la București, iar de program vor beneficia toți constănțenii”, a punctat vicepreședintele CJC Cristinel Dragomir. El a adăugat că autoritățile județene solicită încă din 2009 alocarea de bani de la Guvern pentru „Programul judeţean de prevenire şi reducere a mortalităţii ca urmare a IMA”.



12