Cum ar fi să faci în viață ceea ce îți place, chiar dacă asta înseamnă să renunți la jobul care nu te face chiar fericit? Doi tineri, Claudia Isai (28 de ani) și Marius Potolea (27 de ani), din Jurilovca, respectiv Năvodari, au luat această decizie în urmă cu mai bine de un an, iar acum au parte de cea mai mare aventură a vieții lor. Lucrau de mai bine de 2 ani în mediul corporatist din București, însă și-au dat seama că își doresc alte lucruri în viață, iar faptul că nu reușeau să facă tot ce și-au propus în concediu i-a determinat să strângă bani timp de un an ca să își poată finanța o călătorie prelungită în România. ”Nu ne-am mai cumpărat haine timp de un an, am limitat foarte mult ieșirile în oraș, în schimb am ieșit la picnicuri sau ne chemam prietenii la noi acasă și așa am făcut economii”, a povestit Claudia. S-au numit „cuplul călător“, și-au făcut pagină de Facebook, au pornit la drum în România pe 3 iunie și timp de 96 de zile au vizitat țara. ”Am pornit de la Constanța spre Buzău, apoi am mers spre Ținutul Secuiesc, Moldova, am dat o fugă la Chișinău, Maramureș, Bucovina, Crișana, Banat, Cazanele Dunării și zona Olteniei, Ardealul, Transilvania”, a spus Claudia. În tot acest timp, au călătorit foarte mult cu autostopul, cu transportul local, au dormit în mănăstiri, la localnici, în campinguri, la prietenii din țară, cu cortul, dar și la hosteluri și pensiuni. Și-au făcut calculele și spun că în total au cheltuit aproximativ 300 de lei pe drum, că bugetul pe zi al cuplului a fost de 80 - 90 de lei, dar că toată aventura a costat mai puțin de 1.000 de euro de persoană. Claudia a povestit că au fost multe zile în care nu știau unde vor dormi seara, pentru că transportul cu autostopul era neprevăzut, însă s-au bucurat de fiecare dată de ospitalitatea românilor.
DUMINICĂ AU PLECAT ÎN ASIA Acum și-au planificat următoarea aventură: timp de un an vor vizita Asia și, deși pare o provocare extrem de mare, cei doi tineri sunt convinși că se vor întoarce extrem de îmbogățiți cultural și uman din această călătorie. Cuplul a pornit la drum duminică, 18 octombrie. ”Nu mai mergem cu autostopul, totul este mult mai organizat. Vom călători în schimb cu trenul, cu autocare. Avem un buget de aproximativ 1.000 de euro de persoană pentru această călătorie. În ceea ce privește cazarea, avem foarte mulți prieteni în afară, pentru că amândoi am făcut voluntariat în organizații internaționale și astfel am cunoscut foarte mulți oameni cam peste tot în lume. Așa că avem cazarea asigurată în Turcia, Iran, Malaezia, Vietnam, Filipine”, a spus Claudia. De asemenea, vor apela la platforma de couch surfing, prin care se pot caza gratuit la localnici, dar și la serviciile de work away la pensiuni. Adică, tinerii vor lucra pentru respectivele unități în schimbul cazării și meselor zilnice. ”Vrem să înțelegem cum funcționează în aceste țări sistemul de turism și care este cultura zonei, vrem să stabilim cât mai multe contacte, să ne facem prieteni. Vom pleca prin Turcia, vom merge apoi în Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Iran, India, Malaezia, Vietnam, Thailanda, Filipine”, povestește tânăra. Cei doi spun că la finalul călătoriei își doresc să deschidă un business în turism, oferind atât românilor, cât și străinilor șansa să cunoască România și Asia autentică, cea trăită de localnici, dar și la prețuri mai mici. Până atunci însă, cei doi tineri vor ține un jurnal de călătorie pe www.cuplucalator.ro, vor încărca fotografii pe pagina de Facebook și vor ține legătura cu prietenii și familia pe internet.