Sondă spaţială cu destinația Marte, ținută la sol de o defecţiune tehnică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sondă spaţială cu destinația Marte, ținută la sol de o defecţiune tehnică

Tehnologie 23 Decembrie 2015 / 14:33 1738 accesări

O sondă spaţială americană, a cărei lansare spre planeta Marte era programată în martie 2016, va rămâne la sol timp de cel puţin doi ani, din cauza unei defecţiuni tehnice înregistrate la nivelul unui instrument principal de cercetare aflat la bordul acesteia, a anunţat NASA, citată de Reuters.

Incidentul a generat incertitudine în ceea ce priveşte viitorul acestei misiuni spaţiale, ce era aşteptată cu nerăbdare de comunitatea ştiinţifică, întrucât avea scopul de a studia structura internă a planetei Marte. Sonda, denumită InSight, a fost construită pentru a-i ajuta pe cercetătorii americani să afle mai multe informaţii despre procesul de formare a planetelor telurice, din rândul cărora face parte şi Terra.

Anularea lansării ridică deja o serie de semne de întrebare despre viitorul acestei misiuni, deoarece specialiştii vor trebui să aştepte alte 26 de luni înainte ca Terra şi Marte să se alinieze pentru a permite o nouă lansare. Pe parcursul viitoarelor luni, NASA va analiza opţiunile de care dispune pentru a repara acel instrument, un seismometru extrem de sensibil, construit de agenţia spaţială franceză (CNES). Limitările bugetare ar putea să reprezinte un alt factor negativ, din cauza căruia NASA ar putea să ia decizia să nu continue acest program spaţial.

După ce ar ajunge pe Marte, sonda InSight ar trebui să detecteze cutremure şi alte activităţi seismice, să măsoare cantitatea de căldură eliberată de subsolul planetei şi să monitorizeze oscilaţiile lui Marte - variaţii în orbita planetei - în timpul călătoriei sale în jurul Soarelui.

Seismometrul defect, care detectează vibraţii pe minut, include senzori încastraţi într-o sferă cu vid cu diametrul de 23 centimetri, care a suferit mai multe defecţiuni, începând din august. Inginerii de la NASA au crezut iniţial că au reparat acea defecţiune, dar o nouă problemă tehnică a fost detectată, luni, în timpul unor teste. "Pur şi simplu nu avem suficient timp pentru a găsi defecţiunea, să o reparăm şi să ducem înapoi sonda în timp util pe rampa de lansare în luna martie", a precizat John Grunsfeld, administrator asociat al NASA. InSight a sosit săptămâna trecută la baza militară Vandenberg din California pentru a începe pregătirile în vederea lansării, ce era programată pe 18 martie 2016. Costurile misiunii InSight, care includ lansarea şi analiza datelor, sunt de aproximativ 675 de milioane de dolari, în creştere faţă de bugetul iniţial de 424 de milioane de dolari, a precizat Jim Green, directorul Departamentului de Ştiinţe Planetare din cadrul NASA. Până în prezent, agenţia spaţială americană a cheltuit 525 de milioane de dolari pentru acest program ştiinţific, inclusiv pentru achiziţionarea unei rachete Atlas 5 de la United Launch Alliance, un joint-venture între companiile Lockheed Martin şi Boeing.



Ştiri recomandate

12