Spectacolul poate începe la Trofeul „Telegraf“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă şi duminică, la Sala Sporturilor

Spectacolul poate începe la Trofeul „Telegraf“

Sport 26 Ianuarie 2017 / 11:00 6150 accesări
Meciul de deschidere al ediției din acest an va fi Telegraf - ASC Săgeata Stejaru, din turneul „ultra old-boys”

Meciul de deschidere al ediției din acest an va fi Telegraf - ASC Săgeata Stejaru, din turneul „ultra old-boys”

A 26-a ediție a Trofeului „Telegraf” la fotbal în sală, cel mai vechi turneu de acest gen din țară rezervat veteranilor, poate porni la drum. 21 de întâlniri sunt programate în acest weekend, 10 sâmbătă şi 11 duminică, toate confruntările fiind aşteptate cu interes de spectatorii care sunt aşteptaţi într-un număr cât mai mare în tribunele Sălii Sporturilor. Meciul de deschidere al actualei ediţii va opune formaţiile Telegraf şi ASC Săgeata Stejaru, sâmbătă, de la ora 14.30, în grupa F din turneul „ultra old-boys” - jucători cu vârsta peste 45 de ani (au drept de joc numai cei născuți până la data de 31 decembrie 1972) -, iar în primul meci din turneul principal - jucători cu vârsta peste 35 de ani (au drept de joc numai cei născuţi până la data de 31 decembrie 1982) - se vor întâlni sâmbătă, de la ora 15.15, în grupa A, echipele constănţene VDT Construct şi Chimpex.

Capii de serie vor juca duminică - Săgeata Stejaru, FC Constanţa, Oportun Mangalia, Municipal Constanţa şi Telegraf, în turneul principal; Municipal Constanţa şi Săgeata Stejaru, în turneul „ultra old-boys”.

PROGRAMUL PARTIDELOR DIN WEEKEND DE LA TROFEUL „TELEGRAF”

Sâmbătă, 28 ianuarie

14.30: Telegraf - ASC Săgeata Stejaru (Gr. F)

15.15: VDT Construct - Chimpex (Gr. A)

16.00: NGM Inter Năvodari - Macedonia Ovidiu (Gr. D)

16.45: Vertiroll Constanţa - Victoria Cumpăna (Gr. B)

17.30: CS Eforie - CS Agigea (Gr. E)

18.15: Cariocas Constanţa - Voinţa Valu lui Traian (Gr. C)

19.00: CS Mihail Kogălniceanu - Vertiroll Vulturii Cazino (Gr. F)

19.45: Spada Oportun - Socep Constanţa (Gr. G)

20.30: Tistimelu - CFR (Gr. C)

21.15: Liga Ofiţerilor - Sian Image (Gr. C)

Duminică, 29 ianuarie

13.00: Oportun Mangalia - CS Eforie (Gr. E)

13.45: FC Amicii Constanţa - FC Năvodari (Gr. D)

14.30: Ancora Mangalia - SSC Farul Constanţa (Gr. A)

15.15: Săgeata Stejaru - Vertiroll Constanţa (Gr. B)

16.00: Farul Tuzla - Olimpia Apă Canal Constanţa (Gr. E)

16.45: Săgeata Stejaru - Spada Oportun (Gr. G)

17.30: FC Constanţa - NGM Inter Năvodari (Gr. D)

18.15: Municipal Constanţa - Cariocas Constanţa (Gr. C)

19.00: Municipal Constanţa - ASC Săgeata Stejaru (Gr. F)

19.45: Telegraf - ASC Săgeata Stejaru (Gr. A)

20.30: Victoria Mihai Viteazu - Athletic Club 1973 Constanța (Gr. B)

Turneul este organizat de cotidianul „Telegraf” și Asociația Județeană de Fotbal Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța.

Din acest an nu vor mai putea evolua la Trofeul „Telegraf”jucători cu vârsta sub 35 de ani, iar cei peste 35 de ani, în turneul principal, nu pot fi legitimați în Liga 1, Liga a 2-a şi Liga a 3-a de fotbal, în campionatele de fotbal din străinătate (primele trei eşaloane), precum şi în Campionatul Naţional de fotbal în sală (Liga 1 şi Liga a 2-a), sau care au jucat în aceste campionate în anul 2016.

COMPONENȚA GRUPELOR LA TROFEUL „TELEGRAF”, EDIȚIA A 26-A

TURNEUL PRINCIPAL (jucători cu vârsta peste 35 de ani)

GRUPA A

Telegraf

Ancora Mangalia

VDT Construct 2003 Constanța

Chimpex Constanța

SSC Farul Constanța

ASC Săgeata Stejaru

GRUPA B

Săgeata Stejaru

Vertiroll Constanța

Victoria Mihai Viteazu

Athletic Club 1973 Constanța

Victoria Cumpăna

GRUPA C

Municipal Constanța

AS Cariocas Constanța

Liga Ofițerilor Constanța

Sian Image Constanța

Voința Valu lui Traian

GRUPA D

FC Constanța

NGM Inter Năvodari

FC Amicii Constanța

FC Năvodari

Macedonia Ovidiu

GRUPA E

Oportun Mangalia

CS Eforie

Farul Tuzla

Olimpia Apă-Canal Constanța

CS Agigea

TURNEUL „ULTRA OLD-BOYS” (jucători cu vârsta peste 45 de ani)

GRUPA F

Municipal Constanța

ASC Săgeata Stejaru

CS Mihail Kogălniceanu

Vertiroll Vulturii Cazino Constanța

Telegraf

GRUPA G

Săgeata Stejaru

Spada-Oportun

Tistimelu

CFR Constanța

Socep Constanța

REGULAMENTUL EDIȚIEI DIN 2017

  • Trofeul „Telegraf“ la fotbal în sală este o competiţie particulară deschisă - cu precădere - echipelor rezidente în zona Dobrogea.
  • Au drept de joc în turneul principal numai cei născuţi până la data de 31 decembrie 1982 (inclusiv). La turneu nu pot evolua jucătorii activi, care participă în Liga 1, Liga a 2-a şi Liga a 3-a de fotbal, în campionatele de fotbal din străinătate (primele trei eşaloane), precum şi în Campionatul Naţional de fotbal în sală (Liga 1 şi Liga a 2-a), sau care au jucat în aceste campionate în anul 2016.
  • În turneul „ultra” old-boys au drept de joc numai cei născuți până la data de 31 decembrie 1972 (inclusiv).
  • Angajaţii „Telegraf“ şi Neptun TV vor fi exceptaţi de la condiţiile de vârstă, dar nu pot evolua decât la echipa Telegraf.
  • Partidele se vor desfăşura conform Legilor jocului de Fotbal în Sală, cu următoarea excepţie: faulturile nu se contabilizează. De asemenea, când Regulamentul de Fotbal în Sală intră în contradicţie cu regulamentul competiţiei, se acceptă prevederile din acest regulament.
  • Terenul de joc are dimensiunile terenului de handbal, autul urmând a se executa cu piciorul.
  • Fiecare meci va avea două reprize a 20 de minute, cu pauză de 3 minute. În cazul meciurilor eliminatorii, dacă rezultatul se menţine egal după cele 40 de minute regulamentare, se joacă prelungiri - două reprize a câte 5 minute; dacă egalitatea persistă, se apelează la loviturile de departajare, câte 3 de fiecare echipă. La executarea loviturilor de departajare pot participa toţi jucătorii înscrişi pe foaia de arbitraj.
  • Echipele din teren vor fi alcătuite din 5 jucători şi 1 portar; lotul poate conţine maximum 20 de jucători, cu condiţia să fie anunţat până la primul joc pe o listă care să cuprindă: numele şi prenumele jucătorilor, anul naşterii şi semnătura fiecărui jucător, iar această listă să fie semnată şi parafată de un medic şi de reprezentantul echipei. Delegatul echipei va înmâna organizatorilor și copiile actelor de identitate ale jucătorilor înscriși pe tabel. Orice modificare ulterioară a listei nu va fi admisă, iar un jucător nu poate evolua decât la o singură formaţie. Jucătorii sunt obligaţi să deţină asupra lor un act de identitate oficial (B.I., C.I. sau paşaport), pentru a se putea rezolva imediat eventualele contestaţii. În caz de nerespectare a acestor condiţii, echipa care va încălca regulamentul va pierde automat meciul respectiv, iar la o a doua abatere poate fi exclusă din competiţie.
  • Un jucător eliminat într-o partidă poate fi înlocuit de un coechipier în acea partidă, după ce echipa împotriva căreia s-a dictat sancţiunea a jucat 5 minute în inferioritate numerică, indiferent dacă s-a marcat sau nu vreun gol. Jucătorul eliminat este suspendat automat pentru partida următoare, Comisia de Organizare a competiţiei urmând să decidă dacă suspendarea se măreşte la mai multe etape, în funcţie de gravitatea faptei care a dus la eliminare.
  • Contestaţiile, însoţite de taxa de contestaţie, se pot depune după partidă, în cel mult 15 minute, depăşirea acestui termen ducând la anularea contestaţiei. Contestaţia se face pe un singur jucător în parte.
  • Orice altă problemă ivită în turneu, care nu poate fi rezolvată conform acestui regulament, va fi tratată separat de Comisia de Organizare a competiţiei.
  • Câştigătoarea turneului principal va primi Trofeul “Telegraf”, care este transmisibil.
  • Achitarea taxei de înscriere în competiţie înseamnă acordul necondiţionat cu regulamentul prezentat anterior.

Citește și:

Grupe echilibrate la Trofeul „Telegraf”

Emoții la tragerea la sorți la Trofeul „Telegraf“

Istoria participărilor la Trofeul „Telegraf“

Telegraf conduce în istoria participărilor la... Trofeul „Telegraf“

Miercuri, ședința tehnică a ediției a 26-a a Trofeului „Telegraf“

36 de formații s-au înscris pentru ediția a 26-a a Trofeului „Telegraf”

Ultima zi de înscrieri la Trofeul „Telegraf”

Campioana își va apăra Trofeul „Telegraf” în turneul principal



12