Stare de urgenţă în nordul Bulgariei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stare de urgenţă în nordul Bulgariei

Externe 26 Mai 2015 / 00:00 628 accesări

Primarul oraşului Mezdra din nordul Bulgariei a instituit starea de urgenţă, în noaptea de duminică spre luni, în urma unor inundaţii provocate de ploi torenţiale, relatează site-ul Novinite.com. Subsoluri, partere, grădini şi străzi situate în principal în partea mai joasă a oraşului au fost inundate în urma unor ploi torenţiale însoţite de grindină. Drumul internaţional E-79 - pe porţiunea dintre Mezdra şi Vraţa, dar şi în porţiunea de la nivelul Liuti Dol - a fost închis temporar în noaptea de duminică spre luni, dar traficul s-a reluat. Traficul feroviar între Mezdra şi satul Ruska Biala era suspendat temporar, însă trenurile circulau pe rute alternative. Un zid s-a prăbuşit şi a blocat drumul în satul Vodeneţ. Drumul urma să fie deblocat ieri. O alunecare de teren a afectat un drum între localităţile Rebarkovo și Liutibrod, iar pompierii au intervenit pentru a debloca drumul. Locuitorii din Vodeneţ au fost evacuaţi din cauza revărsării râului Iskar. Un afluent al Iskarului s-a revărsat la nivelul localităţii Moraviţa, dar nu existau informaţii despre situaţii de urgenţă. Ploi torenţiale au avut loc şi în zona capitalei bulgare Sofia, unde opt cartiere şi şase localităţi vecine au fost afectate de pene electrice.

Taguri articol


12