Ştefan Cucu a lansat o „Iubire târzie“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştefan Cucu a lansat o „Iubire târzie“

Cultură 28 Septembrie 2013 / 00:00 1635 accesări

Scriitorul Ştefan Cucu a fost protagonistul unui eveniment editorial joi după-amiază, în aula Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman”. Autorul, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) - Filiala Dobrogea şi conf. univ. dr. în cadrul Universităţii „Ovidius“, a lansat romanul de dragoste „Iubire târzie”, publicat la editura Ex Ponto, un „act de curaj”, după cum au concluzionat invitaţii lansării, bibliograful dr. Corina Apostoleanu, scriitorul şi consilierul editorial al Editurii Ex Ponto, Sorin Roşca, şi prozatorul Constantin Cioroiu, membru al USR Dobrogea.

„Curajul” despre care au vorbit invitaţii se referă la însăşi iniţiativa de a realiza un roman de dragoste, dar nu numai, pentru că dragostea din centrul acţiunii romanului este, aşa cum se specifică şi în titlu, una… târzie, între o tânără abia trecută de adolescenţă şi un profesor la o venerabilă vârstă a înţelepciunii. „Povestea de dragoste din roman este undeva între realitate şi ficţiune, ea s-a derulat în varianta reală în urmă cu mai bine de zece ani şi de aceea cartea trebuia să se intituleze „O iubire la început de mileniu“. Suna, însă, prea pretenţios. Am adăugat multe evenimente care s-au întâmplat mai recent“, a mărturisit autorul.



12