SUA ar putea mobiliza în Europa avioane invizibile pe radar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA ar putea mobiliza în Europa avioane invizibile pe radar

17 Iunie 2015 / 00:00 551 accesări

Forţele aeriene americane vor să îşi suplimenteze trupele în Europa, pe fondul tensiunilor cu Rusia, şi ar putea mobiliza avioane de vânătoare invizibile pe radar, Raptor F-22, a declarat, luni, secretarul pentru Forţele Aeriene, Deborah Lee James, citată de ”Wall Street Journal”.

Rusia şi-a multiplicat zborurile la frontierele cu ţările europene, pe fondul creşterii tensiunilor cu Occidentul după anexarea Crimeei, dar a negat că operaţiunile sale militare sunt ameninţătoare. Forţele aeriene americane şi-au multiplicat patrulele aeriene în ţările baltice şi au adus bombardiere B-2 invizibile pe radar şi B-52 în Marea Britanie, în efortul de a-şi demonstra puterea militară în Europa.

La sfârşitul săptămânii trecute, ”New York Times” a relatat că Pentagonul intenţionează să staţioneze armament greu, între care tancuri, precum şi 5.000 de militari, în câteva state est-europene, între care România şi ţările baltice. Propunerea, în cazul în care va fi aprobată, va marca o premieră de la sfârşitul Războiului Rece, fiind prima dată când SUA ar staţiona echipament militar greu într-un nou stat NATO din Europa de Est care a făcut parte din sfera de influenţă a Uniunii Sovietice.

Taguri articol


12