SUA și-au reafirmat voința ca Bashar al-Assad să plece de la putere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA și-au reafirmat voința ca Bashar al-Assad să plece de la putere

30 Octombrie 2015 / 12:08 1076 accesări

Statele Unite şi-au reafirmat voinţa ca Bashar al-Assad să părăsească puterea cu o zi înaintea negocierilor de vineri, la care urmează să participe în premieră Iranul, unul dintre principalii aliaţi, alături de Rusia, ai regimului de la Damasc, relatează Reuters în pagina electronică.

Din 2011, de la începutul războiului civil, care s-a soldat cu peste 250.000 de morţi şi peste zece milioane de strămutaţi, Iranul, un susţinător de neclintit al Damascului, a fost ţinut la distanţă de negocierile internaţionale cu privire la conflict, care s-au soldat toate cu eşecuri.

Însă la patru săptămâni de la începutul bombardamentelor ruse asupra inamicilor lui al-Assad, ţările care cer ca acesta să plece de la putere, inclusiv Statele Unite, state membre ale Uniunii Europene (UE) şi Arabia Saudită, au acceptat să ofere Teheranului un scaun la masa negocierilor.



Ştiri recomandate

12