Sâmbătă seară, în Cipru, echipa constănţeană FC Viitorul a jucat prima partidă de verificare din cadrul stagiului de pregătire pe care îl efectuează în Cipru, în localitatea Ayia Napa. Formația pregătită de Gheorghe Hagi a avut drept adversară o echipă cipriotă din ligă secundă, Thoi Lakatamias, de care a dispus cu un scor categoric la finalul celor 90 de minute de joc, 8-0, la pauză 3-0. Golurile constănțene au fost marcate de Antonio Cruceru (min. 6), Robert Hodorogea (min. 13), Florin Cioablă (min. 25), Alexandru Cicâldău (min. 54), Răzvan Marin (min. 65), Florin Purece (min. 83) şi Gabi Iancu (min. 89 şi 90). Meciul a fost urmărit din tribune și de Daniel Isăilă, noul selecționer al lotului naţional de tineret al României.
Managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi, a utilizat următorii jucători în confruntarea de sâmbătă: Buzbuchi (30 Rîmniceanu, 60 Tordai) - S. Rădoi (46 Benzar), Mladen (46 Țîru), Hodorogea (46 Boli), Mitache (46 Cr. Ganea) - Neniță (23 B. Vasile, 46 R. Marin), Carp (46 Dr. Nedelcu), Casap (46 Purece) - Al. Stoica (30 Vînă, 60 A. Chițu), Cioablă (30 Nimely, 60 G. Iancu), Cruceru (30 Cicâldău, 60 Fl. Coman)
În cantonamentul din Cipru, care se va încheia la 24 ianuarie, liderul Ligii 1 va mai disputa patru întâlniri amicale, după următorul program:
marţi, 17 ianuarie: FC Viitorul - Ermis Aradippou (Cipru)
vineri, 20 ianuarie: FC Viitorul - Levski Sofia (Bulgaria)
duminică, 22 ianuarie: FC Viitorul - FC Ural (Rusia)
luni, 23 ianuarie: FC Viitorul - FK Atlantas (Lituania)
Citește și: