Sute de angajați ai unei fabrici de ciment, dați dispăruți în urma unui atac al SI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de angajați ai unei fabrici de ciment, dați dispăruți în urma unui atac al SI

07 Aprilie 2016 / 11:35 534 accesări

Circa 250 de angajați ai unei fabrici de ciment sunt dați dispăruți, începând de luni, după un atac al grupării jihadiste Stat Islamic (SI) la Dmeir, localitate situată la 40 de kilometri nord-est de Damasc, au relatat localnici, informează joi AFP.

„Am pierdut de luni contactul cu 250 de muncitori de la fabrica de ciment Badia și nu știm unde se află ei”, a afirmat pentru AFP un reprezentant al administrației acestei fabrici, în timp ce familii ale muncitorilor și-au exprimat temeri privind răpirea acestora de către SI.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), nu mai există contact cu zeci de angajați după un atac al SI asupra unei fabrici de ciment și sunt suspiciuni că ei au fost răpiți de SI și duși la o destinație necunoscută.

Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, jihadiștii au eșuat, săptămâna aceasta, în a cuceri aeroportul militar și centrala electrică Techrin în cadrul unei ofensive împotriva Dmeir, aflat în mâinile opoziției siriene.



12