Sute de case evacuate în urma unei furtuni care a lovit Marea Britanie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de case evacuate în urma unei furtuni care a lovit Marea Britanie

31 Decembrie 2015 / 09:50 630 accesări

Ploile torențiale și vijeliile cauzate de furtuna Frank care au lovit nordul Marii Britanii marți seara au dus la evacuarea a sute de case iar mii de oameni au rămas fără electricitate, informează media internațională.

Zonele cele mai afectate până în prezent sunt Irlanda de Nord, Scoția și nordul Angliei, potrivit presei locale.

Furtuna a provocat, de asemenea, ravagii în traficul local. Un pod de piatră din secolul al XVIII-lea din Tadcaster, (North Yorkshire) s-a prăbușit și un altul din Scoția a fost distrus din cauza inundațiilor, relatează bbc.com.

În același timp, zborurile aeriene din Irlanda de Nord au fost afectate din cauza furtunii care a înregistrat viteze ale vântului de apropae 100 de kilometri pe oră, iar copacii răsturnați de vânt au blocat sute de drumuri.

Printre zonele afectate de inundații se afla și marile orașe York, Leeds și Manchester.

Agenția de Mediu din Marea Britanie anunțase ieri după-amiază trei avertismente de inundații severe, 46 avertismente de inundații și 84 de alerte de inundații pentru Anglia și Țara Galilor.

De asemenea, agenția a avertizat că ploaia va continua să cadă în nordul Angliei și că există în continuare potențial de inundțții semnificative în special în Cumbria, comitat din nord-vestul Angliei, una dintre zonele cel mai grav afectate de inundații.

"Țara s-a confruntat de la începutul lunii decembrie cu o perioadă neobișnuită de vreme severă și inundații", a declarat agenția de mediu, citată de Xinhua.

Mai mult de 6.700 de case au fost inundate iar nivelul râurilor a ajuns în ultima săptămână la recorduri maxime în nordul Angliei."Echipele agenției de mediu continuă să lucreze non-stop în condiții dificile. Vremea rămâne extrem de severă, volumul ploilor amenințând să provoace în continuare inundații în Cumbria și Yorkshire, chiar și de Anului Nou. Îndemnăm comunitățile și vizitatorii, în special din Cumbria, să se pregătească și să nu se plimbe sau să conducă autovehicule prin apele de la inundații", a declarat Craig Woolhouse, director de management al incidentelor din cadrul Agenției de Mediu.

Un sat din Scoția a fost izolat de ape și echipajele de pompieri au utilizat bărci pentru a salva locuitorii de la 30 proprietăți, potrivit presei locale.

Totodată, peste 3.000 de case din Scoția au rămas fără electricitate. În aceeași situație s-au aflat și circa 20.000 de case și întreprinderi din Irlanda de Nord. Companiile de electricitate au avertizat că ar putea fi afectate pe parcursul acestor inundații și case din alte zone, mai notează agenția Xinhua.

Taguri articol


12